Campania electorală anulează spectacolele din Piaţa Dacia, care încheiau de obicei ”Zilele Buzăului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spectacolele nu vor mai avea loc, din cauza campaniei electorale   Foto arhivă adevarul.ro
Spectacolele nu vor mai avea loc, din cauza campaniei electorale   Foto arhivă adevarul.ro

Cel mai aşteptat eveniment din cadrul „Zilele Buzăului”, spectacolul din Piaţa Dacia, lipseşte anul acesta din calendarul manifestării. Potrivit autorităţilor locale, scoaterea acestui moment a avut ca argument suprapunerea cu perioada campaniei electorale, care începe pe data de 5 mai.

„Zilele Buzăului” reprezintă un eveniment cultural-artistic sărbătorit în fiecare an, de peste un deceniu, în cea de-a doua jumătate a lunii aprilie. Patronul spiritual al municipiului Buzău, Sf. Mucenic Sava Gotul, este celebrat, în fiecare an, la 12 aprilie. 

Seria evenimentelor culturale începe marţi, 12 aprilie, odată cu sărbătorirea hramului Catedralei Municipale „Sfântul Sava”. Pentru acest eveniment, Primăria Buzău va cheltui 10.000 de lei, cu organizarea mesei de hram.

Următorul eveniment programat în cadrul Zilelor Buzăului va fi marţi, 19 aprilie, începând cu ora 18.30, la Vila Albatros din Parul Marghiloman. Aici va avea loc o seară lirică, în compania corului „Lira”.

Între 4 şi 8 mai, Primăria participă la organizarea Festivalului Internaţional de Film Buzău – Buzz CEE, iar între 6 şi 8 mai, este coorganizator al Festivalului internaţional de muzică uşoară pentru copii şi tineret „Mihaela Runceanu – Pentru voi, muguri noi”. 

Joi, 12 mai, începând cu ora 11.00, la Sala 13 a Palatului Comunal va avea loc vernisajul expoziţiei „Marghiloman Art”, organizată de Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman” Buzău. În cadrul aceluiaşi eveniment vor fi prezentate volumele: „Cartea Teatrului” – autor Marin Ifrim, „Un nume adunat pe-o carte” – autor Nicolae Peneş şi „Conducătorii românilor.

  

Organizatorii vor profita de această ocazie pentru a organiza festivitatea de premiere şi de conferire a titlurilor „Cetăţean de Onoare al municipiului Buzău” şi „Omul Anului 2015”.

Laureaţii primei distincţii sunt Mario Mason şi Damian Titi, în timp ce nominalizaţi la „Omul Anului” sunt Ştefan Iovan şi Nicolae Peneş. Fiecare dintre cetăţenii de onoare, 62 în total, vor primi câte 595 de lei, ceea ce înseamnă un buget de aproape 370 de milioane de lei vechi. 

Spre deosebire de anii trecuţi, buzoienii nu vor mai avea cele trei zile de spectacole, cu mici şi bere, în Piaţa Daciei, care închideau manifestarea.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite