Buzău: Revista presei locale -94 de ani de concedii medicale într-o lună!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziarele locale scriu astăzi despre cum în luna decembrie 2009, s-au înregistrat 34.350 zile de concedii, pentru care Fondul Naţional de Sănătate trebuie să deconteze angajatorilor suma de 33 miliarde lei vechi.

Cotidianul Viaţa Buzăului titrează pe prima pagină cum în luna decembrie a anului trecut au existat cereri de concedii medicale record
 Buzoienii nu se dezmint”-94 ani de concedii medicale într-o lună!

 "Preşedintele-director general al instituţiei, juristul Simona Anghel, ne-a declarat că, în general, lunile de iarnă atrag după ele o creştere a concediilor medicale, datorită afecţiunilor de sezon – viroze, infecţii respiratorii ori accidente datorate gheţuşului -, însă luna decembrie 2009 a sărit complet din aceste tipare, nici măcar cazurile de îmbolnăvire de gripă nouă neputând explica o asemenea creştere".

 Tot în cotidianul Viaţa Buzăului  mai putem citi cum a fost sărbătorită -Ziua 112 la Buzău

"Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a sărbătorit ieri "Ziua europeană a numărului unic de urgenţă 112". Sistemul Naţional Unic pentru Apel de Urgenţă (SNUAU) a fost introdus în România din luna martie a anului 2005. 112 e un adevărat salvator de vieţi. Ieri, elevii de la Şcoala Generală nr. 15 au avut parte de o lecţie de informare despre importanţa numărului "112", care a fost finalizată cu un exerciţiu de evacuare în caz de incendiu. Astăzi, la Şcoala Generală Smeeni se va desfăşura o activitate, în scopul popularizării numărului european unic de urgenţă".

Disponibilizări la sânge- cotidianul Viaţa Buzăului

"Noul an a început cum nu se poate mai prost pentru unii dintre buzoieni, şi asta din pricina faptului că efectele crizei se fac simţite din plin la nivel local. Conform rapoartelor aduse la cunoştinţa conducerii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în primele trei luni ale anului peste 1000 de persoane vor rămâne fără slujbe.
În luna ianuarie a acestui an, 222 de buzoieni au fost concediaţi. Disponibilizările vor continua şi în următoarea perioadă. Mai precis, în această lună operatorii economici au notificat AJOFM că alte 400 de persoane vor fi trimise în şomaj, iar pentru luna martie au fost anunţate 500 disponibilizări".

Cotidianul Opinia titrează pe prima pagină cum se pregătesc de proteste funcţionarii publici din administraţia locală.

"Nemulţumiţi de grila de salarizare din legea unică de salarizare, funcţionarii publici din administraţiile din judeţ srâng semnături în vederea declanşării conflictului de muncă"

Tot în ziarul Opinia putem citi astăzi despre medicii de familie buzoieni care se declară împotriva introducerii coplăţii.

"Referitor la acest subiect doctorul Valeriu Bistriceanu preşedintele societăţii medicina familiei Buzău consideră că » este o măsură aberantă, total neavenită în condiţiile socio economice actuale cu o populaţie la limita supravieţuirii"

În Ziarul Strada putem afla cum "Clorura de calciu bagă autorităţile în ceaţă" după ce Garda naţională de Mediu cere ca zăpada adunată de pe străzi să fie depozitată în spaţii betonate, nu pe sol, pentru că poluează pânza freatică.

Chiar dacă nu ţinteşte din prima scaunul lui Cezar Preda - Petre Partal agită din nou apele în PD-L

Apele democrat-liberale buzoiene ar putea fi tulburate odată cu decizia membrului fondator al formaţiunii, Petre Partal de a reveni în prim planul politicii locale.
Acest lucru va fi efectuat tot în cadrul formaţiunii democrate, dat fiind că până în prezent, Petre Partal a continuat să facă parte din structurile partidului, însă doar în calitate de simplu membru. (Cotidianul Strada)

Din prea multă linişte, Conferinţa PSD, fără delegaţi de la Centru

Astăzi, social-democraţii buzoieni se întrunesc în cadrul Conferinţei Judeţene a formaţiunii, temele principale ale întâlnirii fiind legate de apropierea vertiginoasă a Congresului Naţional din 20 februarie.
 Sâmbăta viitoare va fi decisivă pentru conducerea partidului, dat fiind că se alege preşedintele, delegaţii din teritoriu având rol de pioni esenţiali. (Cotidianul Strada)

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite