Buzău: Directoarea care şi-a trimis elevii în gunoi a demisionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La o lună după ce reporterii Adevărul de Seară au dezvăluit felul inuman în care au fost trataţi elevii de la Liceul Agricol Smeeni, directoarea şcolii, Tanţa Bratu, şi-a dat demisia.

În 21 ianuarie elevii au fost puşi să răscolească în groapa de gunoi a comunei pentru a colecta PET-uri, profesorii care i-au însoţit spunând că acţiunea a fost cerută de directoare.

Chiar dacă iniţal a negat că ar fi fost în vreun fel implicată în acest scandal, directoarea a recunoscut în cele din urmă în faţa reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar că ea a organizat totul.

Conducerea Liceului Agricol a prezentat la Inspectoratul Şcolar rezultatele anchetei interne, moment în care Tanţa Bratu a comunicat că renunţă la funcţia de conducere.

"Doamna Bratu şi-a prezentat demisia şi o să o acceptăm, pentru că am constatat că cea mai mare parte a eşecurilor şcolii se datorează dumneaei", ne-a declarat inspectorul general Florina Stoian.

În perioada imediat următoare se vor organiza întâlniri între profesori, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar şi ai Primăriei pentru a se decide cine va ocupa în continuare postul de director.

"Trebuia să luăm o măsură, pentru că nu se poate ca de câţiva ani Liceul Agricol să fie implicat numai în scandaluri. Am propus Inspectoratului să organizăm o întâlnire cu toţi profesorii şi să îi lăsăm să îşi aleagă noul director, care trebuie să se încadreze cerinţelor postului. Noul director va fi ales de profesori, fără niciun alt criteriu şi atunci sper să obţinem şi performanţă", ne-a declarat Nicu Năstase, primarul comunei Smeeni.

În vara anului trecut, la prima sesiune a bacalaureatului, niciun elev de la liceul în cauză nu a luat examenul, moment în care au ieşit la iveală diferenţe uriaşe între note puse la clasă şi cele de la Bac.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite