Buzău: Colecționarii de arme, controlați de polițiști
0Cei care dețin acasă arme de colecție trebui să se aștepte, în această perioadă, la vizita oamenilor legii. Asta pentru că poliţiştii Biroului Arme, Explozii, Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Buzău desfășoară intens acţiuni de verificare a modului de deţinere a armelor cu destinaţia colecţie de către persoanele fizice autorizate.
Miercuri, poliţiştii au efectuat controale pe raza comunelor Mânzăleşti şi Cernăteşti. Au fost verificaţi patru deţinători legali de arme şi muniţii, iar pentru neregulile constatate la domiciliul unui bărbat de 58 de ani din comuna Cernăteşti, s-a întocmit un dosar penal şi a fost aplicată o sancţiune contravenţională.
Poliţiştii au constatat că persoana respectivă deţinea 20 de cartuşe de calibru 16 mm, deşi nu era autorizat conform prevederilor legale să deţină muniţie de acest calibru, fapt pentru care i-au întocmit dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Cartuşele respective au fost ridicate de poliţişti pentru continuarea cercetărilor.
De asemenea, de la domiciliul colecționarului au mai fost ridicate, pentru cercetări, alte 32 de cartuşe de calibru 12 mm confecţionate artizanal, ce aveau alice cu diametru mai mare de 5 mm, fiind încălcate astfel prevederile art.39 din Legea nr.407/2006 vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic. Poliţiştii l-au sancţionat contravenţional pe colecționar.