Un inspector de la Sanepid a fost declarat incompatibil de inspectorii ANI
0Agenţia Naţionala de Integritate (ANI) a transmis, astăzi, că în urma evaluărilor s-a constatat că unul dintre angajații Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti a fost în același timp inspector și economist.
Inspectorii ANI au declarat că evaluarea a fost demarată de la începutul anului când s-a constatat că Elena S. s-a aflat în stare de incompatibilitate din data de 26.03.2010 și până pe 01.09.2010, deoarece a deţinut simultan atât funcţia publică de inspector în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, cât şi cea de economist în cadrul Institutului Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie.
Înntre 1.09.2000 și 5.07.2011,aceasta a deţinut funcţia publică de inspector în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti.
De asemenea, în perioada 26.03.2010 - 1.09.2010, aceasta a deţinut şi calitatea de economist în cadrul Institutului Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie.
Reprezentanții ANI spun că, potrivit legii, funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate.
Mai mult, persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani.
Angajata poate contesta raportul de evaluare a incompatibilităţii, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.























































