Un copil de 8 ani şi-a pierdut dinţii din faţă după ce s-a lovit de marginea unui tobogan la complexul Therme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părinţii unui băiat de 8 ani acuză că fiul lor a suferit un accident grav la Therme, complexul de ape termale construit la marginea Bucureştiului. Oficialii complexului de agrement spun că au fost îndeplinite toate normele de siguranţă.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea şi inspectorii de la Protecţia Consumatorilor investighează un accident petrecut pe 24 ianuarie la complexul Therme. Potrivit Pro TV, un copil de 8 ani şi 7 luni a rămas fără dinţii din faţă după ce s-a lovit de marginea unui tobogan.

Imaginile analizate de autorităţi arată că băiatul a intrat într-un tub de mare viteză şi s-a răsucit cu faţa în jos din cauza vitezei mari pe care o atinsese în coborâre. A revenit pe spate la ultimul viraj, unde s-ar fi izbit cu gura de marginea toboganului, accident în urma căruia şi-a pierdut incisivii centrali superiori, care i-ar fi fost smulşi din rădăcină în urma impactului.

Părinţii îi acuză pe administratorii complexului de neglijenţă, afirmând că niciun angajat al parcului de distracţii nu s-a aflat în preajma copiilor la plecare pentru a le explica ce reguli trebuie să respecte.

În replică, reprezentanţii Therme spun că au fost îndeplinite toate normele de siguranţă.

Redăm comunicatul de presă trimis presei de oficialii Therme:

„Reprezentanţii Therme Bucureşti au prezentat Autorităţii pentru Protecţia Consumatorului toate documentele solicitate în acest caz, ce atestă conformitatea echipamentelor folosite, autorizaţiile, dovezile verificărilor periodice, procedurile impuse de producător, instrucţiunile generale de afişare a regulamentului, precum şi dovezi video care atestă îndeplinirea tuturor normelor de siguranţă cu privire la acest caz. Drept urmare, ANPC a decis ridicarea măsurii de închidere temporară a toboganului, dispusă ieri.

Echipamentele din cadrul Therme Bucureşti sunt produse în Germania, respectă cele mai înalte norme de siguranţă în domeniu şi deţin şi exced toate acreditările naţionale şi internaţionale din partea instituţiilor abilitate în acest sens: ISCIR şi TUV Germania, cel mai respectat organism de audit de siguranta  al echipamenteleot specifice parcurilor acvatice din Europa. De la lansarea centrului Therme Bucureşti, în 2016, echipamentele noastre au fost utilizate în siguranţă de peste 10 milioane de vizitatori, fiind atent verificate, în fiecare zi. Referitor la toboganul în cauză, precizăm că nu a avut loc niciun alt incident de la punerea lui în funcţiune.
 
Therme Bucureşti are una dintre cele mai mici rate de incidente dintre toate centrele de acest gen din Europa, însă aceste situaţii nu pot fi evitate în totalitate decât cu respectarea strictă a regulilor de siguranţă.
 
Pe această cale, facem un nou apel către vizitatorii noştri şi către însoţitorii copiilor să respecte regulile de utilizare ale echipamentelor, respectiv să se asigure ca acestea sunt respectate, precum şi recomandările personalului autorizat Therme Bucureşti".
 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite