Şeful Poliţiei Române: "Dacă apare avizul psihologic a lui Vlădan, eu îmi dau demisia!"
0Liviu Popa a declarat că dacă reprezentanţii Poliţiei Capitalei dovedesc existenţa avizului psihologic pentru permisul de portarmă al lui Vlădan, el îşi dă demisia.
"Sigur, în acest caz vom găsi vinovaţii. Noi, în calitate de şefi nu putem să verificăm fondul unui dosar, tot ceea ce facem este sub procuror. Vă asigur că am văzut dosarul, sunt şapte file la dosar şi lipsesc trei dintre ele. Vă asigur că nu exista niciun fel de aviz psihologic la dosar, ci doar cel de la medicul de familie. Dacă apare acest aviz şi dacă acest aviz este real şi este din 2010, pot să vă spun sigur că îmi dau demisia", a declarat Liviu Popa pentru România TV.
Diana Sarca, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bucureşti, a declarat pentru Mediafax că agentul Gheorghe Vlădan, cel care, luni, a împuşcat opt oameni în coaforul Perla, avea toate actele necesare pentru obţinerea permisului de portarmă.
CLICK pe fotogalerie pentru a vedea mai multe imagini cu Bogdan Cristian Vlădan!
Astfel, declaraţia
Dianei Sarca o contrazice pe cea a şefului Poliţiei Române, Liviu Popa,
care a spus ieri într-o conferinţă de presă, că asasinul nu avea la
dosar două acte foarte importante: cazierul juridic şi avizul
psihologic. Sarca a mai spus că documentaţia în vederea obţinerii de
către Vlădan a permisului de port-armă a fost semnată de Nicolae
Marinescu, care atunci era locţiitorul şefului Poliţiei Capitalei din
acea perioadă, Lucian Guran.Citeşte AICI toată declaraţia lui Liviu Popa!
Click pe fotogalerie pentru mai multe imagini de la întâlnirea dintre fiu şi tatăl-criminal!
Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI
CITEŞTE MAI MULTE DESPRE ACEST CAZ:
Martor la Crima de la Perla: "A început să tragă nebuneşte, în cine apuca"
Dă
click pe imagini pentru fotogalerie cu asasinul la sediul Electrica!
Declaraţia de avere a criminalului: 1750 ron salariu net lunar, 42.000 de euro datorie la bancă
Psiholog: După chipul şi asemănarea societăţii, nebunii, tot mai agresivi