Secretele Casei Melik, cea mai veche clădire locuibilă din Bucureşti. Cum s-a transformat superba casă de pe uliţa Spătarului în azil

Nu sunt mulţi cei care ştiu că cea mai veche clădire locuibilă din Bucureşti a rămas intactă şi încă se găseşte pe o stradă îngustă din Capitală. „Adevărul“ vă prezintă povestea Casei Melik, cea mai veche construcţie locuibilă a Capitalei în vârstă de 250 de ani.

În urmă cu mai bine de 250 de ani, pe uliţa Spătarului din Bucureşti era ridicată Casa Melik, cea mai veche clădire locuibilă din actualul Bucureşti, după cum susţin istoricii. Astăzi nu au rămas foarte multe date despre primii proprietari ai Casei Melik. Tot ce se ştie este că primul care a deţinut construcţia a fost un boier spătar, fără a se cunoaşte numele pe care îl purta, după cum a explicat Mihaela Murelatos, custodele locului.

Casa Melik, bijuteria lăsată moştenire

Casa a fost construită pentru aceste boier, dar în anul 1815, atunci când acesta a murit, construcţia a rămas moştenire urmaşilor boierului. Aceştia au vândut-o unui negustor armean pentru o sumă substanţială la acea vreme, 1.400 de taleri.

Cel care a ajuns să deţină casă se numea Kevork Nazaretoglu şi, împreună cu soţia sa, a hotărât ca în 1822 să renoveze casa şi să se mute în ea. După un sfert de secol, negustorul moare şi lasă casa moştenire fiului său, care se mută în ea. „La căsătoria fiicei sale, Ana, acesta îi dăruieşte casa şi aici începe povestea numelui Melik“, explică Murelatos.

Soţul fiicei sale se numea Iacob Melik şi era unul dintre cei mai cunoscuţii arhitecţii ai vremii, fiind unul dintre cei care au sprijinit Revoluţia de la 1848. Casa Melik a fost în acea vreme o bună ascunzătoare pentru nume marcante: Ion Heliade Rădulescu şi C.A. Rosetti au fost adăpostiţi de Melik în vremea Revoluţiei de la 1848. 

Apoi, soţii Melik au fost exilaţi şi timp de nouă ani în casă nu a mai călcat nimeni. În anul 1857, soţii Melik s-au reîntors în locuinţa de pe uliţa Spătarului şi au început un amplu proces de renovare şi modernizare. Imediat după ce au renovat casa s-au instalat aici, petrecându-şi ultimii ani din viaţă în casa de uliţa Spătarului. 

Azil pentru femei sărace

N-au avut copii cărora să le rămână casa după moartea celor doi soţi, dar Ana, înainte de a se stinge, a lăsat un testament în care a precizat că vrea ca imobilul să se transforme în azil pentru femeile sărace. 

Unul dintre nepoţii Anei câştigă, după moartea acesteia, clădire pentru puţină vreme şi o renovează. Deşi spera să rămână proprietarul clădirii, acest lucru nu se întâmplă. Astfel, Casa Melik revine comunităţii armeneşti şi până în 1947 găzduieşte un azil de femei, aşa cum şi-a dorit doamna Melik înainte de moarte. În 1970 are loc ultima mare renovare a casei şi din acel moment imobilul nu şi-a mai schimbat înfăţişarea până în zilele noastre. 

Acum, casa găzduieşte Muzeul Theodor Pallady, care adăposteşte colecţia soţilor Serafina şi Gheorghe Răuţ.