Scene de infern din colonia-penitenciar de la Poarta Albă, rememorate de Memorialul Sighet
0
Canalul Dunăre-Marea Neagră, construit cu preţul vieţii a multor români, a fost fost supranumit sinistru Canalul Morţii. Aici şi-au găsit sfârşitul în condiţii greu de imaginat mulţi dintre deţinuţii consideraţi „duşmani ai poporului” în comunism.
Relatări cutremurătoare au fost publicate pe site-ul memorialsighet.ro referitoare la modul în care erau depozitate cadavrele, iarna, la colonia de muncă de la Poarta Albă.
Trupuri goale, aruncate de-a valma, alcătuiau o imagine de infern, în aşteptarea dezgheţării solului şi a unei înmormântări într-o groapă comună. De la infirmerie, până la morga improvizată, care era de fapt o magazie, trupurile erau transportate cu o căruţă, în mai multe lăzi în care se aducea şi pâinea pentru deţinuţi.
Pe site-ul menorialsighet.ro se arată că ancheta Consiliului Securităţii Statului din 1967 constata că la Canalul Dunăre-Marea Neagră cel puţin 1.304 deţinuţi au murit fără ca decesul lor să fie înregistrat în acte.
Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, filiala Constanţa a identificat, în urma cercetărilor în arhivele de Stare Civilă ale Sfaturilor Populare peste 800 de nume de deţinuţi decedaţi.
Peisaj halucinant
În cartea „Mărturie şi document” (Polirom, 2008), Constantin Ticu Dumitrescu reconstituie peisajul halucinant din magazia în care, la Poarta Albă, erau depuse zeci de cadavre:
„În drum spre infirmerie am surprins de câteva ori momentul când, seara, în faţa „Băii”, se încărcau morţii în căruţe. Era un spectacol de groază pe care mintea umană refuza să-l creadă, nu putea să-l descrie… Căruţele aveau montate pe ele un fel de lăzi închise. Erau folosite şi la transportul pâinii. Câţiva criminali de drept comun aruncau aşa, ca nişte lemne, trupurile rigide şi goale, devenite piele şi os, ale morţilor noştri, martirizaţi prin atâta suferinţă şi prin acest sfârşit. (…)
Desigur că mulţi dintre deţinuţi îşi dăduseră seama ce-i aşteaptă, însă nimeni nu putea să facă nimic pentru a schimba realitatea cruntă.
Într-o zi, prin iarna anului 1952, l-am găsit (pe dr. Traian Mihăilescu n.n.) într-o stare de nelinişte cum nu-l mai văzusem niciodată. «Vom ajunge ca la Auschwitz dacă nu se intervine într-un fel. Munca asta de exterminare, fără hrana necesară şi în frig, facă să scadă, din zi în zi mai ameninţător, rezistenţa oamenilor. Mai întâi a celor mai în vârstă, a celor care mai aveau şi alte tare şi apoi a celorlalţi.» «Uite – şi-mi întinse nişte fişe medicale -, astăzi avem la morgă 27 de morţi, dintre care cinci sunt tineri până în 35 de ani, dar, într-adevăr, adunaţi în ultimele patru-cinci zile. » (…) M-am hotărât în ziua în care am avut discuţia de mai sus să caut să intru la morgă învingându-mi groaza pe care mi-o inspira chiar numai ideea de a merge acolo. (…), se arată în fragmentul publicat pe site-ul memorialsighet.ro.
Spectacol unic, înfiorător la morgă
În continuare, fostul deţinut politic a mărturisit spectacolul infernal care i s-a derulat în faţa ochilor, atunci când a ajuns la morgă:
Era o cameră în faţa intrării de la „Baie” (chiar sub turn, unde făcea de rond un gradat securist, având o vedere largă asupra zonei). Spectacolul unic, de apocalipsă, era înfiorător. Dezbrăcaţi, aruncaţi de-a valma unul peste altul, cadavrele acestor deţinuţi, care până mai ieri fuseseră cu noi, trudiseră şi speraseră lângă noi, alcătuiau acum o imagine de infern. Aici apărea un cap vânăt cu ochi sticloşi, dincolo picioare numai oase, undeva o mână descărnată, trupuri scheletice… da, schelete adevărate. Oricât căutai cu privirea, nu găseai un cadavru cu un cap mai plin, mai apropiat de normal… Schelete, numai schelete…”
În anii '50, Canalul Dunăre - Marea Neagră a devenit un lagăr în care cei declaraţi „duşmani ai poporului” de către regimul comunist erau nevoiţi să muncească până la epuizare. La începutul deceniului, închisorile deveniseră neîncăpătoare, aşa că autorităţile au decis ca, de-a lungul canalului, să înfiinţeze colonii de muncă, active între 1949 şi 1955, unde şi-au găsit sfârşitul mulţi dintre deţinuţi.
Investiţie de două miliarde de dolari
Cu o lungime de aproape 100 de kilometri, Canalul Dunăre - Marea Neagră este parte componentă a importantei căi navigabile europene dintre Marea Neagră şi Marea Nordului, prin Canalul Rin – Main - Dunăre. Folosind această rută, mărfurile din Australia şi Orientul Îndepărtat destinate Europei Centrale îşi scurtează drumul cu 4.000 de kilometri. Construcţia a necesitat excavarea a aproximativ 300 de milioane de metri cubi de sol şi rocă.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
