Scandal într-un magazin din București. Un bărbat a distrus produse și a fost internat la Psihiatrie după intervenția polițiștilor

0
0
Publicat:

Un bărbat este cercetat penal după ce a provocat un scandal într-un magazin din Sectorul 4 al Capitalei, unde ar fi distrus și răsturnat mai multe produse expuse la vânzare. Ulterior, acesta ar fi avut o altercație și cu partenera sa, pe o stradă din apropiere.

Un bărbat a fost internat la Psihiatrie după intervenția polițiștilor. FOTO: Arhivă
Un bărbat a fost internat la Psihiatrie după intervenția polițiștilor. FOTO: Arhivă

Potrivit informațiilor transmise de Poliția Capitalei, incidentul a avut loc în seara zilei de 21 iunie, în jurul orei 18:00. O femeie a sunat la 112 și a anunțat că un bărbat aflat într-un magazin din Sectorul 4 manifestă un comportament violent și distruge produsele din unitatea comercială.

Apelanta a mai relatat că, după ce a părăsit magazinul, bărbatul ar fi avut o altercație cu o femeie aflată pe stradă.

Polițiștii de la Secția 16 s-au deplasat de urgență la fața locului și au reușit să identifice persoana indicată.

Potrivit polițiștilor, bărbatul avea un comportament agitat și necooperant, refuzând să ofere explicații sau să colaboreze pentru clarificarea situației.

„Bărbatul manifesta un comportament agitat și necooperant, refuzând să colaboreze cu polițiștii pentru clarificarea situației de fapt”, au transmis reprezentanții Poliției Capitalei.

Pentru a preveni producerea unor noi incidente și pentru siguranța persoanelor aflate în zonă, acesta a fost imobilizat și transportat la Spitalul Clinic de Psihiatrie Alexandru Obregia, unde medicul de gardă a decis internarea sa.

În urma verificărilor, polițiștii au identificat și femeia cu care bărbatul ar fi avut altercația, stabilind că este concubina acestuia.

Potrivit autorităților, „femeia nu a dorit să formuleze plângere penală, nu a solicitat emiterea unui ordin de protecție provizoriu și a refuzat completarea formularului de evaluare a riscului. De asemenea, aceasta nu a cerut îngrijiri medicale”.

Poliția precizează că prin comportamentul său, bărbatul a provocat panică și a tulburat ordinea și liniștea publică în zonă.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și violență în familie.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 16, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul și dispunerea măsurilor legale. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite