Foto Primarul Capitalei acuză Ministerul Culturii că blochează curățarea graffiti-urilor de pe clădirile istorice: „Nu mai stăm după funcționari!”
0Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, critică Ministerul Culturii pentru că, deşi a promis sprijin pentru promovarea legislaţiei necesare, aşa încât municipalitatea să poată curăţa faţadele clădirilor istorice pline de graffiti, aflate în zonele protejate, acest lucru „nu s-a întâmplat”.

Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti anunţă, miercuri, că primarul general, Ciprian Ciucu, a organizat în urmă cu două luni o dezbatere publică, alături de primarii de sector şi de Ministerul Culturii, care, „deşi a promis sprijin pentru curățarea clădirilor, acest lucru nu s-a întâmplat", scrie News.
„În acest moment, curăţarea clădirilor este dificil de realizat. Actualele proceduri fac extrem de grea intervenţia rapidă asupra faţadelor din zonele protejate. Sunt necesare numeroase avize şi documentaţii chiar şi pentru lucrări simple de curăţare", precizează Poliția Locală București.
Primarul general Ciprian Ciucu afirmă că acţiunea de curăţare a faţadelor de graffiti va continua, chiar dacă este dificil de pus în practică, pentru că este nevoie, în continuare, de avize de la Cultură. „Nu are niciun rost să mai aşteptăm după Ministerul Culturii. Am aşteptat în zadar să promoveze legislaţia necesară. Nu mai stăm după funcţionarii din Minister! Poate vom avea mai mult noroc cu cei din Direcţia de Cultură, de sub Minister. Poate lor le pasă", a precizat primarul general.






Potrivit sursei citate, programul dedicat curăţării graffiti-ului continuă, iar Regulamentul va fi pus pe ordinea de zi a următoarei şedinţe de Consiliu, cu rezerva că „va fi dificil de implementat". „Tot va trebui să luăm avize de la Cultură, nici vorbă să putem interveni şi reveni în 24 de ore", atrage atenţia edilul.
Potrivit Poliţiei locale Bucureşti, în toată Capitala sunt 98 de zone protejate, unde există clădiri pline de graffiti.
„Direcţia de Urbanism va stabili perimetrul de intervenţie, etapizat. Noi vom identifica imobilele afectate din interiorul zonei de intervenţie, vom întocmi note de constatare şi vom transmite notificări proprietarilor. Proprietarii au două opţiuni: fie îndepărtează graffiti sau afişajul pe cheltuiala proprie, în termen de 90 de zile. Dacă nu intervin în termenele stabilite, riscă sancţiuni contravenţionale, fie se înscriu în Program, pentru ca intervenţia să fie făcută de autoritatea publică, prin structurile desemnate. PMB suportă 80% din costuri, iar proprietarii 20%, achitaţi în tranşe. Suma oricum nu va fi mare", precizează sursa citată.
Potrivit aceleiaşi surse, de la data notificării, în 45 de zile trebuie aleasă una dintre variante, iar Primăria Municipiului Bucureşti se va ocupa de documentaţii, avize şi coordonarea lucrărilor, prin Administraţia Străzilor.























































