Ozzy Osbourne va cânta la Zone Arena, însă concertul se va încheia la ora 22

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concertul va avea loc tot la Zone Arena, pe 2 octombrie, însă va trebui să se încheie înainte de ora 22.00, susţin organizatorii.

„Vă asigur că Ozzy Osbourne va cânta la Bucureşti la Zone Arena. Concertul va începe la ora 20.30, pentru a se încheia la ora 22.00, astfel încât să nu tulburăm ordinea şi liniştea publică", a declarat unul dintre organizatori pentru Mediafax.

Acesta a mai spus că Zone Arena nu se va închide, în ciuda cererilor Primăriei Sectorului 2 în acest sens. „Noi am încercat să obţinem toate avizele necesare funcţionării, însă eliberarea lor a durat extrem de mult. Zone Arena a funcţionat, a fost amendată şi are un termen de conformare, de intrare în legalitate, până la 1 septembrie. Noi sperăm să obţinem autorizaţia necesară şi să putem funcţiona în continuare", a mai precizat acesta.

Una dintre firmele lui Dorian Ciubuc, Fun Time Production, a anunţat, pe 15 aprilie, că Ozzy Osbourne, fostul solist al trupei Black Sabbath, va concerta pe 2 octombrie la Bucureşti, la Zone Arena. Biletele pentru concertul lui Ozzy Osbourne s-au pus în vânzare pe 23 aprilie.

Ozzy Osbourne este fostul solist al trupei Black Sabbath, înfiinţată în Birmingham, Marea Britanie, în 1968. De-a lungul anilor, Black Sabbath a vândut peste 100 de milioane de albume la nivel mondial.

Primarul sectorului 2 Neculai Onţanu a somat, pe 21 iulie, SC Arena Invest SRL, la care Ciubuc este acţionar, să desfiinţeze toate construcţiile din Zona Arena din strada Barbu Văcărescu nr.164D pe motiv că nu au autorizaţie de construcţie şi alte avize necesare.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite