Oraşul de sub Bucureşti. Vezi harta "oraşului subteran" locuit de oamenii străzii

0
0

Oamenii străzii au format o comunitate şi au propriul lor teritoriu, canalele Capitalei. Ei şi-au improvizat în subteran un micro-climat, şi-au delimitat spaţiile şi dacă cineva le încalcă teritoriul se luptă pentru el ca şi cei de afară.

În oraşul întunericului coboară cu toţii, copiii, adulţii şi bătrânii străzii. Coboară cu respect în "casa lor", aşa cum au denumit-o, ca şi cum ar face repetiţie pentru întâlnirea cu iadul, mai ales că viaţa lor este un infern.

Citeşte şi:
Reguli stricte în mafia ologilor: fără fumat şi fără mobil!

Poza zilei: Milogeala nu ţine cont de ger

Vagabonzii fără chip, cei pe care nu-i privim niciodată în ochi şi de apropierea cărora ne ferim, şi-au creat oraşul lor, un microclimat cu ierarhii şi reguli neînţelese de alţii.

 "Uite aici e holulul şi mai încolo sufrageria. Am plapumă şi haine de schimb acolo. Acum nu-mi trebuie că a venit căldura dar dacă peste noapte mă apucă frugul cobor în canal", ne spune Lucian, un băiat cu ochi inteligenţi, în vârstă de 23 ani, care locuieşte într-un canal Berceni. El este pe stradă de când se ştie, nu cunoaşte altă viaţă. Nu ştie cine-i sunt părinţii şi nu-şi aduce aminte cum a ajuns pe stradă. Face naveta între un centru de primire a oamenilor străzii unde se spală şi mai mănâncă din când în când şi viaţa liberă, descătuşată de regulile pe care ceilalţi oameni le respectă.

La început este reticent cu străinii, experienţa îi spune că nimeni nu vorbeşte cu el degeaba, fiecare vrea ceva de la el. Iniţial refuză să primească pe cineva în canalul lui. "De câte ori a venit cineva în canal, să ne vadă, să facă un reportaj, a doua zi venea primăria şi ne alunga. Au sudat canalele în tot oraşul dar noi ştim mai bine locurile decât ei, ne strecurăm şi tot ne facem culcuş", a mai spus băiatul.

O saună cu gândaci şi şobolani

Încet încet, Lucian capătă încredere şi după ce se asigură că nimeni nu-i vrea răul ne invită în canal. "Hai, coborâţi, nu vă temeţi de şobolani şi de gândaci, eu m-am obişnuit cu ei". Dacă şobolaniii şi gândacii pot fi ignoraţi, mai ales că fug la lumina unei lanterne, căldura emanată de ţevi nu poate fi ignorată şi nici mirosul groaznic ce nu seamănă cu nimic. Să tot fie vreo 45 - 50 de grade Celsius în groapă. "Da, e cald, dar dacă te ţii tare ştiu eu nişte cotloane şi ajungem în alte locuri unde nu este aşa de cald", şi-a continuat Lucian invitaţia. El mai are doi prieteni care vin să-l viziteze, doi băieţi cu care împarte mâncarea, punga de aurolac şi ţigările. E o regulă sfântă să împartă totul între ei pentru că nu se înâmplă să aibă toţi odată tot ce le trebuie, fiecare după cât produce. Ei ştiu însă că numai împreună pot supravieţui.

Vecinul lui, Sorin, de la canalul aflat la aproximativ 50 de metri distanţă, este un bărbat în vârstă de 35 de ani. Tocmai i-a murit prietena din cauza unei supradoze şi nu vrea sub nicio formă musafiri. "Nu am nevoie de nimic şi de nimeni. Toţi vin şi se uită ca la circ dar nimeni nu ne ajută cu adevărat. Numai promisiuni". E dezamăgit de toţi şi toate de aceea şi, ca şi ceilalţi oameni ai străzii, trăieşte într-un prezent continuu fără a-şi putea închipui viitorul, darămite să-şi facă planuri pe termen lung. E orfan şi a ajuns în stradă după ce a împlinit 18 ani, când orfelinatul nu a mai avut loc pentru el. Cele câteva clase absolvite, aspectul neglijent şi mirosul de canal care-i persistă până şi în respiraţie, l-au condamnat la viaţa de vagabond. "Mi-am dorit întotdeauna un loc de muncă şi o familie. De câte ori reuşeam să mă angajez undeva, la negru, că nu am acte, ori nu mă plăteau ori eram dat afară pentru că aflau că stau pe stradă". A renunţat să mai spere aşa că trăieşte de pe o zi pe alta, din cerşit şi din micile munci prestate la magazinele din jur.

Canale "apartamente"
Canalul le oferă însă cele mai bune condiţii chiar dacă şobolanii i-ar putea mânca de vii iar gândacii se suie pe ei când dorm. Fiecare lucru pe care cei de afară îl aruncă poate deveni pentru ei un obiect de mobilier preţios. Şi canalele sunt împărţite, ca şi apartamentele, în funcţie de zonă, de condiţii (mai puţini şobolani şi gândaci, accesul rapid către suprafaţă sau către alte zone din subteran unde se pot face alte adăposturi, adică dependinţe) dar şi de vecini. Cele mai locuite canale sunt cele din zonele unde se află mall-uri sau supermarketuri cum ar fi City Mall din Berceni, Unirea Shopping Center, Băneasa Mall, Carrefour, Carrefour Militari sau Kaufland Obor. „În zonele cu supermarketuri ne câştigăm mai uşor banii, cerşim sau spălăm parbrizele celor care vin la cumpărături. Găsim foarte multe lucruri bune, îmbrăcăminte, mâncare şi chiar cosmetice, la tomberoanele de lângă marile magazine.Cu cât eşti mai vechi pe stradă ai mai mult „spate” şi poţi să fii stăpân pe canalul tău”, a mai povestit Lucian.

Apartamente improvizate, mobilate de la tomberon
Pentru un "apartament" în centru cu canapele aduse cu greu de pe lîngă tomberoane, acolo unde au fost aruncate de cei ce au bani să-şi ia mobilă nouă, se stârnesc lupte pe viaţă şi pe moarte. Dacă nu pot să intre în stăpânirea mult-râvnitului imobil, ajung să-şi dea foc. "Anul trecut a vrut unu mai mare să-l alunge pe un băiat din canalul lui. Pentru că el s-a ascuns i-a dat foc la lucruri şi l-a omorât", a povestit Lucian. Pe "băiat" îl cunoştea, crescuseră împreună pe străzi şi spune că moartea lui l-a făcut să fie mai atent. "M-am mutat aici doar după ce am vorbit cu toată lumea din zonă. Vroiam să fiu sigur că nu e locul altcuiva sau că îl vrea altcineva. Acum, cât e vară, am scos păturile şi dorm pe iarba de lângă canal dar tot aici stau, e canalul meu". 

image
image

Povestea lui Sorin şi a vecinului său, Lucian, este, în linii mari, povestea tuturor celor peste 6.000 de persoane care trăiesc pe străzile, sub podurile şi în canalele Bucureştiului. Ei sunt copiii străzii indiferent de vârstă pentru că strada este singura mamă care i-a hrănit vreodată. Unii sunt orfani, alţii au părinţi dar au fost bătuţi de cei care i-au adus pe lume, abuzaţi, forţaţi să cerşească sau toate la un loc. Majoritatea nu au nici şansa nici speranţa şi nici chiar dorinţa de a avea o altfel de viaţă.

"Oamenii străzii sunt în criză de când s-au născut"
Singurii care cunosc viaţa oamenilor străzii, îi ascultă şi au grijă de ei, sunt asistenţii sociali ai ong-urilor şi fundaţiilor umanitare. O astfel de organizaţie este şi "Parada" a cărei scop este sprijiinirea copiilor, tinerilor şi familiilor fără adăpost."Încercăm pe cât posibil, să le oferim alternativă. Îi invităm la centrul de zi, le oferim mâncare şi un duş. Echipa stradală se deplasează de câteva ori pe săptămână în căutarea grupurilor de oameni ai străzii. Le oferim o cină caldă şi haine. La nevoie le cumpărăm medicamente şi produse de igienă", a spus Ionuţ Jugureanu, directorul executiv al fundaţiei Parada. Cei care lucrează în echipa din serviciul stradal au cea mai grea muncă, aceea de a avea grijă de cei care nu au nimic.

"Am învăţat totuşi de la ei să trăim în prezent şi să ne bucurăm de ceea ce avem acum. Noi ne plângem că suntem în criză dar oamenii aceştia sunt în criză de când s-au născut. Ar trebui să învăţăm de la ei tehnici de supravieţuire şi de adaptare şi să nu disperăm niciodată pentru că se poate să nu ai nimic material şi totuşi să ştii să râzi", au spus Mihai Haloiu şi Adina Ştefan, asistenţii sociali din echipa stradală.

În prezent, pe străzile Capitalei sunt peste 5.000 de persoane fără adăpost, din care aproape 20% sunt tineri sub 25 de ani. Majoritatea oamenilor străzii sunt bărbaţi, aproximativ 70%, cei mai mulţi au rămas pe drumuri în urma divorţului, au renunţat la locuinţă în favoarea familiei, au locuit după aceea în chirie dar din cauza singurătăţii s-au apucat de băut, au rămas fără slujbe şi au ajuns pe străzi.

București


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri