O furtună violentă a făcut prăpăd în Capitală. 44 de copaci au fost doborâți de vântul puternic

0
Publicat:

O furtună puternică a făcut prăpăd în București vineri dimineață. În mai puțin de o jumătate de oră, 44 de arbori au fost puși la pământ, iar 33 de mașini au fost avariate. O persoană a fost rănită de un copac căzut pe autoturismul în care se afla.

Zeci de arbori au fost doborâți de vântul puternic FOTO Arhivă ISU
Zeci de arbori au fost doborâți de vântul puternic FOTO Arhivă ISU

Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codului galben, ISU B-IF a gestionat 46 de intervenții (44 în municipiul București și 2 în județul Ilfov).

Acestea au constat în îndepărtarea a 44 de copaci căzuți, un stâlp căzut și un element de construcţie. Au fost avariate 33 de autoturisme și un acoperiș.

O persoană a fost surprinsă într-un autoturism de un copac căzut. Aceasta a fost extrasă conștientă și transportată la spital, a transmis ISU București-Ilfov.

Și circulația tramvaiului 41 a fost blocat din cauza unei avarii la rețeaua de energie electrică. Vineri dimineață, meteorologii au emis cod galben de vijelii în București și alte 5 județe.

Atenționare de tornadă în România, emisă de specialiștii europeni

Un serviciu european de monitorizare a furtunilor severe a emis miercuri, 12 iulie, o atenționare de tornadă pentru nord-estul Croației, sudul Ungariei, nordul Serbiei și centrul și nordul României.

Atenționarea este valabilă de joi, 13 iulie, ora 18, până vineri, 14 iulie, ora 6. Astfel, se vor semnala următoarele fenomene: vânt puternic, cu rafale de peste 100 km/h, căderi de grindină și există riscul formării unor tornade. 

De asemenea, conform European Storm Forecast Experiment (Estofex), este vorba de o alertă de nivelul trei dintr-un maxim de 5. 

  „Se așteaptă să izbucnească furtuni severe și extrem de severe pe un front din nordul Italiei până în România și Ucraina”, conform Estofex. 

Se estimează că un sistem frontal va traversa din Europa Centrală până în Serbia, România și Ucraina, înconjurând flancul estic al lanțului alpin. De-a lungul și înaintea frontului, masa de aer foarte umedă va permite o suprafață mare de 1000+ J/kg de MLCAPE. 

Un nivel 3 este emis pentru NE Croației, S Ungaria, N Serbia și centrul/N România, în principal pentru rafale puternice de vânt și grindină mare până la foarte mare. Peste România va fi prezentă și amenințarea tornadei” a mai menționat Estofex. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite