Moartea studentei japoneze a deschis cutia Pandorei pe Otopeni: Cum a devenit aeroportul maidan pentru piraţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tragedia din urmă cu două săptămâni, când studenta japoneză Yurika Masuno a fost violată şi omorâtă într-o pădure de un combinator de taxi care a acostat-o la ieşirea din terminalul Sosiri a aeroportului Henri Coandă, a readus în atenţia autorităţilor cât şi a bucureştenilor o problemă veche a aeroportului: taximetriştii-piraţi.

În timp ce reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor împreună cu Poliţia Română şi alte autorităţi de stat susţin că vor înăspri măsurile de securitate, o parte din taximetriştii bucureşteni nu cred că problema se va rezolva vreodată.

“Cei mai mulţi taximetrişti care lucrează la Aeroport, se înţeleg cu agenţii de pază care supraveghează parcările şi care coordonează fluxul de maşini şi ştiu de dinainte de a ajunge la terminal că vor avea clienţi. Agentul ia în jur de 10-15% din valoarea călătoriei, iar restul rămâne taximetristului. Din ce cunosc eu, tariful unui drum până la Intercontinental este în jur de 50 de euro, deci vă daţi seama!”, mărturiseşte Mihai, un taximetrist cu o experienţă de 20 de ani, angajat la firma Taxi 2000.

Documente exclusive referitoare la cazierul ucigaşului din Otopeni

Cine e şeful Romprest Security

Firma de pază care administrează aeroportul şi parcările de la ambele terminale este Romprest Security şi aparţine controversatului om de afaceri Florin Walter, fost Buşcă. Cunoscut în opinia publică pentru afacerile cu statul, Walter este cel care a încercat să preia atribuţiile SRI-ului, dar şi ale Jandarmeriei, în urmă cu circa cinci ani, când toate drepturile au fost acordate firme Romprest Security, o sucursala a firmei mamă Romprest.

In 2001, cand ministru al Transporturilor era Miron Mitrea, Florian Walter (pe atunci se numea Buşcă) s-a asociat cu Aeroportul Internaţional Otopeni (AIO) în firma "Compania Romprest Service SA". Florian Walter a fost numit preşedinte, în calitate de reprezentant al firmei "Detaco LLC" din SUA (60% din acţiuni), acţionar majoritar la "Romprest". Aeroportul Internaţional Otopeni are 10% din acţiuni, restul de 30% fiind deţinute de o firmă din Marea Britanie.

Japonia, după uciderea studentei nipone în pădurea Otopeni: "România, o ţară periculoasă şi sălbatică"

În afară de contractele pentru salubrizarea şi întreţinerea aeroporturilor, "Romprest" a obţinut contracte asemanatoare, tot de milioane de euro, cu SN CFR şi cu Metrorex. În 2007, firma de pază Romprest Security deţinea deja atribuţiile pe care le avea odinioară Jandarmeria Română de pază şi de asigurarea a ordinii publice, dar şi serviciile de salubritate ale Aeroportului.

Cu toate că, în prezent, firma de securitate dispune de aproximativ 800 de angajaţi, taximetriştii-piraţi încă îşi fac veacul în jurul terminalului Sosiri al Aeroportului Henri Coandă. „O firmă de pază nu are ce să facă în cazul taximetriştilor piraţi pentru că nu există o reglementare a statutului unui agent de securitate. Ce să facă, să-l dea afară cu forţa de pe un spaţiu public? În baza cărei legi? Este foarte deficitară această lege. Aici este vorba de legislaţie, deci doar poliţia ar fi în măsură să intervină în astfel de cazuri‟, a explicat situaţia Toni Ungureanu, reprezentant al Diviziei de Securitate din cadrul BGS.

Studenta japoneză ucisă în pădurea Otopeni a fost jefuită de aparatul foto şi de telefonul mobil

Măsuri de securitate suplimentate în aeroport


Uciderea  studentei japonezei a trezit instituţiile statului. Vineri, mai mulţi reprezentanţi ai Ministerului Transportului, Poliţiei Române şi Poliţiei de Frontiere, împreună cu lideri taximetrişti, au participat la o întâlnire în urma căreia au anunţat că aeroportul Otopeni va fi patrulat de echipe mixte de poliţişti şi jandarmi.

Potrivit subsecretarului de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, Doru Dumitrescu, patrulele vor lucra în trei schimburi şi vor avea în vedere, în principal, taximetriştii fără autorizaţie şi cărăuşii care agasează călătorii.

EXCLUSIV Surse SRI: după tragedia din Otopeni, toţi pasagerii japonezi au cerut ghizi pentru a ajunge în siguranţă în Bucureşti

Reprezentanţii Direcţiei Rutiere din cadrul Poliţiei Române au anunţat că taxiurile neautorizate ar putea fi identificate imediat după ce intră în incinta aeorportului cu ajutorul unui soft special, potrivit unei propuneri venite din partea comisarului şef Lucian Diniţă.

Acesta a explicat că acest soft ar trebui să conţină o bază de date cu numerele tuturor taxiurilor autorizate. În momentul în care în aeroport ar intra un taxi neautorizat, softul va genera, pe monitoarele camerelor de luat de vederi, un anunţ de alertă. Astfel, a explicat Dininţă, aşa-zişii taximetrişti "pirat" ar urma să dispară din curtea aeroportului.
În acelaşi timp, există o propunere ca în Legea Taximetriei să fie introdus un un articol de lege prin care, pe lângă amenzi, taximetriştii care lucrează fără autorizaţie să rămână, pentru şase luni, şi fără plăcuţele de înmatriculare.

Criminalul studentei japoneze va fi dus la Jilava

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite