Mastodonţii ilegali ai Capitalei, de neclintit pentru autorităţi. Cathedral Plaza şi Turnul de la "Circul Foamei" rămân în picioare
0Cathedral Plaza și turnul de la Circul Foamei, două dintre clădirile gigant ale Capitalei sunt pe cât de ilegale, pe atât de invizibile pentru autorități. Deşi autorităţile declară că ambele clădiri sunt în ilegalitate, nimeni nu face nimic pentru a le opri.
Celebrul caz Cathedral Plaza a generat numeroase controverse, fără niciun rezultat. Clădirea de birouri de 19 etaje din centrul Bucureștiului trebuie demolată, a decis instața judecătorească, în urmă cu doi ani. Turnul a fost construit în imediata apropiere a Catedralei ,,Sfântul Iosif”, care se află în patrimonuil național și are o vechime de 125 de ani.
Edificiul îi provoacă grave daune tehnice, precum și prejudicii patrimoniale Catedralei. Cu toate acestea, este încă în picioare. Istoria se repetă și în Piața Unirii, doar că în acest caz turnul nu poate fi oprit din a se înălța spre cer și peste lege.
Edificul de la Unirii, localizat în spatele magazinului Unirea Shopping Center, face parte din lanţul de circuri ale foamei construite înainte de Revoluţie şi a fost lăsat de izbelişte timp de 20 de ani. Din cupola imobilului a început să se înalțe, pe zi ce trece, un turn care sufocă peisajul urbanistic și oamenii care locuiesc în zonă. Turnul urmează să fie un hotel, iar restul construcției se va transforma în mall, într-un oraș în care există deja 16 astfel de centre comerciale.
Ca situația să devină și mai complicată, firma dezvoltatoare, Minerva S.A., care îi aparține milionarului Aurel Munteanu, s-a apucat de construit fără autorizație. Problema construcției devine cu atât mai litigioasă cu cât nu există niciun Plan Urbanistic Zonal (PUZ) care să ateste legalitatea șantierului.
Arhitectul-șef al sectorului 3, Ștefan Dumitrașcu, a declarat că „sigura aprobare pe care firma a primit-o din partea primăriei este de a reabilita clădirea deja existentă.
Nu au voie să construiescă nimic peste imobil”. El a adăugat că „dacă s-au apucat să construiască ceva, va trebui să răspundă în fața Serviciului de Disciplină în Construcții‟. De asemenea, Dumitrașcu a mărturisit că nu a trecut prin zonă și că nu a văzut turnul care se ridică deasupra Circului Foamei. Și celor de la Serviciul de Disciplină în Construcții din cadrul Primăriei Sectorului 3 „le-a scăpat‟ mastodontul din buricul târgului. La fel și în cazul Inspectoratului de Stat în Construcții.
Clădirea, vândută pe un mizilic
Mai mult decât atât, în urma investigațiilor, reporterii „Adevărul” au descoperit că firma privată a intra în posesia terenului de aproape 14.000 de metri pătrați, după ce a plătit către stat, în 2005, o sumă ridicol de mică, respectiv 15.000 de euro. Cu alte cuvinte, compania a plătit puțin peste un euro pe metru pătrat.
Tranzacția a fost declarată ilegală de către Curtea de Apel București în 2009, după ce o expertiză specializată a stabilit că prețul real al terenului era de 15 milioane de euro în momentul achiziției. Prejudiciul adus statului nu a fost recuperat nici până în prezent.
Ce spun specialiștii
Experții sunt de părere că lucrările ar trebui să fie oprite de urgență. Președintele Comisiei juridice din Senat, Toni Greblă, a declarat că este obligația atât a primăriei de sector, cât și a Municipalității să sisteze lucrările. „Construcția trebuie oprită, iar ce s-a ridicat până acum trebuie demolat prin dispoziția primarului‟.
Totodată, șantierul a atras atenția ONG-urilor. Din cauza amplasamentului ultracentral și apropierii de monumente istorice, necesită aprobări speciale din partea Ministerului Culturii și al Protecției Mediului. ,,Legal, nu au voie să construiască un asemenea edificiu, pentru că, la mai puțin de 100 de metri se află monumente istorice”, a declarat Nicușor Dan, președintele Asociației Salvați Bucureștiul.
Organizațiile verzi s-au arătat îngrijorate de supraaglomerarea traficului din centru.,,Acest proiect necesită un aviz de mediu special, deoarece se construiește într-o zonă deja aglomerată”, a explicat Dan Trifu, președintele asociației nonguvernamentale Eco-Civica.
Cine este investitorul controversat
Societatea Minerva S.A. și Galeriile Comerciale S.A. sunt două companii dintr-o încrengătură de firme condusă de omul de afaceri Aurel Munteanu, unul dintre cei mai bogați sibieni din TOP Forbes 500 Miliardari. Afaceristul a fost fotbalist la FC Inter Sibiu şi Sportul Stundeţesc în anii 80’ şi a devenit miliardar prin afaceri comerciale şi turistice.