Liana Comşa îţi citeşte boala în ochi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liana este medic iridolog şi le spune pacienţilor la ce boli sunt predispuşi citindu-le irisul cu un aparat special.

Liana Comşa este primul medic care a practicat iridologia în România, un domeniu al medicinei tradiţionale orientale, care era necunoscut în această parte a Europei.

„Această ramură a medicinei are o istorie de mii de ani, sunt dovezi că medicii de pe vremea lui Tutankamon citeau în ochi disfuncţiile corpului şi puneau diagnostic“, povesteşte Liana Comşa. Ea a practicat mai bine de 20 de ani acupunctura, o ramură a medicinei alternative. „Aşa am aflat de iridologie, care este tot o ramură a medicinei alternative. Am studiat domeniul şi mi s-a părut fascinant, după care am început să fac investigaţii. La început am folosit metode tradiţionale, lupa şi lanterna“, a mai spus medicul.

În urmă cu cinci ani, şi-a procurat un aparat performant cu ajutorul căruia citeşte mai bine irisul, el fiind conectat la un calculator şi imaginea fiind mărită pe ecran. „Acum este mult mai uşor să citesc un organ care în realitate este atât de mic. Ochiul drept corespunde organelor de pe partea dreaptă, iar ochiul stâng corespunde organelor de pe partea stângă. Fiecarui organ îi corespunde în iris o culoare sau o nuanţă, iar harta mărită arată dacă aceste zone sunt afectate de puncte, pete albicioase sau culori şterse. Aşa aflu că organul care corespunde acelei zone din iris este afectat, bolnav sau pe cale să se îmbolnăvească“, explică medicul.

„Diagnosticul se confirmă întotdeauna“

Iridologia îi ajută pe pacienţi să-şi descopere din timp predispoziţiile la anumite afecţiuni şi chiar bolile în stadii incipiente. „Eu pot vedea ce organ este afectat şi diagnosticul se confirmă întotdeauna. Asta nu înseamnă că medicul specialist depistează o boală la acest organ, pentru că de cele mai multe ori boala nu s-a instalat încă. Important este ca pacientul să afle din timp unde este mai sensibil şi să se păzească sau să urmeze un tratament de prevenţie“, spune Liana. Ea le recomandă pacienţilor să nu aştepte ca boala să se instaleze ci să urmeze sfatul unui specialist şi să ia măsuri de la primul dezechilibru energetic al organului respectiv.

Această ramură a medicine poate depista cele mai diverse afecţiuni, de la reumatism şi boli ale aparatului respirator până la boli digestive şi afecţiuni ale organelor interne.

„Este o importantă parte a medicinei de prevenţie. Cu cât este depistat mai repede o afecţiune de care pacientul nu are cunoştinţă, mai ales că celelalte metode de investigaţie îi arată că este sănătos, cu atât mai mari sunt şansele ca el să prevină sau să se vindece“, a adăugat medicul specialist.

Întrebări şi răspunsuri

Diferă tipul de boli în funcţie de culoare ochilor?

Am constatat că persoanele care au irisul albastru sunt predispuse la afecţiuni reumatice şi ale căilor respiratorii, alergii, astm, migrene. Cele cu iris căprui fac mai degrabă boli de sânge şi de circulaţie, diabet, boli digestive, iar persoanele cu irisul verde sunt predispuse la boli hepatobiliare şi ereditare.

Ce fel de afecţiuni au majoritatea românilor?

Românii au o educaţie precară în prevenţie şi modul lor de viaţă este nesănătos, se alimentează greşit şi uită să mănânce fructe şi legume. De aceea ei sunt predispuşi la boli ale aparatului digestive, dar şi la boli cronice.

Ce-i place

„Îmi place să am grijă de orice este în jurul meu, de la oameni şi flori, până la aerul pe care îl respir. Curăţenia, atât cea fizică cât şi cea sufletească, îmi dau o stare de bine“, spune Liana.

Ce nu-i place

„Prin opoziţie, nu-mi place mizeria. Nu înţeleg de ce oamenii nu se îngrijesc pe ei înşişi, casa în care locuiesc, strada şi trotuarul din faţa casei. Nu este greu să fim înconjuraţi de frumos, dar majoritatea preferă lâncezeala şi aşteaptă să vină cineva să le pună ordine în viaţă“, mai spune medicul.

Profil

Locul şi data naşterii: 10 octombrie 1955, Dumbrăveni (Sibiu)
Studii: A absolvit în anul 1980 Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“
Familie: Are doi copii, Traian, de 29 de ani, şi Octavian, de 26 de ani
Profesie: Practică medicină generală cu specializare în acupunctură şi homeopatie


București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite