Incendiu la Hanul Manuc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Curtea interioară a Hanului Manuc FOTO Arhivă Adevărul
Curtea interioară a Hanului Manuc FOTO Arhivă Adevărul

Un incendiu a izbucnit, joi seară, la Hanul Manuc, situat în centrul Capitalei. Pompierii au intervenit cu cinci autospeciale pentru a stinge incendiul care a pornit din bucătăria unui restaurant aflat în han.

Incendiul de la Hanul Manuc a izbucnit, joi seară, în bucătăria unui restaurant din clădirea monument istoric. Pentru a potoli flăcările, pompierii au intervenit cu cinci autospeciale. 

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza intoxicaţiei cu monoxid de carbon, acestea fiind transportate de echipajele SMURD la Spitalul de Urgenţă Florească. Potrivit România TV, victimele sunt în afara oricărui pericol, starea lor fiind stabilă.

Pe durata intervenţiei pompierilor, circulaţia în zona Piaţa Unirii din Capitală a fost pertubată timp de o oră.

Comoara din centrul Bucureştiului

Singurul caravanserai din sud-estul Europei, aşezat pe strada Franceză 62-64, a fost redeschis în vara anului 2011. Hanul Manuc este cel mai mare şi mai important han care se păstrează în Bucureşti. Imobilul este emblematic pentru istoria Capitalei şi a fost construit în preajma anului 1808 de către unul dintre cei mai bogaţi negustori ai vremii, armeanul Manuc Bei Mârzaian. Hanul trece din proprietar în proprietar, fără a fi îngrijit, astfel încât, după cutremurul din 1838, ajunge într-o stare precară. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, intră în posesia lui Lambru Vasilescu, este reparat şi transformat în Hotel Dacia, care începe să fie centru monden pentru balurile vremii, spectacole de teatru şi dineuri. 

Hanul a fost şi locul unor întâlniri politice importante: aici s-au purtat negocierile care au dus la încheierea păcii în urma războiul ruso-turc din 1812. Tot aici s-au dus discuţiile premergătoare intrării României în Primul Război Mondial. De asemenea, la Hanul Manuc a fost semnat actul în baza căruia România a cedat Basarabia ruşilor. 

În prezent, clădirea monument istoric este deţinută de Constantin Şerban Cantacuzino, care şi-a obţinut drepturile de proprietar în urma retrocedării definitive din 2007.

hanul manuc FOTO rezistenta.net

Hanul Manuc FOTO Carol Pop de Szathmary/rezistenta.net

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite