Gabriel Stanciu a adunat chibrituri din toate ţările
Are o colecţie de peste 200 de cutii de chibrituri pe care le-a strâns din ţările prin care a călătorit împreună cu prietena sa, Claudia.
Tânărul a început să colecţioneze chibrituri în urmă cu 10 ani, dar colecţia sa nu este atât de vastă, pentru că nu păstrează decât chibriturile care îi aduc aminte de câte un eveniment sau de locurile prin care a trecut. Are, totuşi, peste 200 de cutii.
„Cea mai mare parte dintre chibrituri le am din străinătate, de pe la hotelurile pe la care am stat sau de la localurile prin care am trecut“, explică Gabi, cum îi spun prietenii. El mai spune că pe lângă aceste chibrituri, el a mai făcut rost şi de altele mult mai vechi, pe care le ţine la loc de cinste.
Toţi cunoscuţii îi dau chibrituri
„Mai toţi cunoscuţii mei ştiu că am această mică colecţie şi îmi mai aduc şi ei câte un chibrit, dar nu le păstrez decât pe cele foarte vechi. Unchiul meu mi-a dat un chibrit vechi de peste 10 ani. Ştiu că nu pare atât de vechi, dar în colecţia mea este cam cel mai vechi“, povesteşte tânărul.
Celelalte piese din colecţie le are de pe la hotelurile din Italia în care a fost cazat de-a lungul timpului, dar şi din alte localuri şi hoteluri din România, Bulgaria sau Grecia.
„Oriunde mă duc, prima oară trec pe la recepţie şi cer un chibrit. Oamenii nu sunt surprinşi, cred că sunt obişnuiţi cu astfel de cerinţe, nu sunt eu singurul care cere chibrituri“, zice Gabi.
Chibriturile de trabuc, preferatele lui
Din toată colecţia, cel mai mult ţine la chibriturile de trabucuri. „Beţele sunt lungi, iar cutiile sunt mai mari şi stau mult timp aprinse, aproape un minut. De aceea mi se par mai interesante“, spune tânărul.
Cu toate că este fumător, Gabi nu foloseşte chibrituri, ci brichete. „M-am chinuit atâta timp să le strâng, şi acum sp le conum!?“, spune bărbatul.
Pentru a nu se deteriora, Gabi îşi păstrează colecţia departe de umezeală şi de razele soarelui. „Am un sertar special pentru ele, în care nu pătrunde umezeala, pentru că are o căptuşală specială şi nici nu ajunge soarele“, spune Gabriel.
Întrebări şi răspunsuri
-Mai colecţionezi şi altceva?
-Am foarte multe vederi de prin locurile în care am fost. Dar şi foarte multe poze făcute de mine. Îmi place să mă mai uit peste ele din când în când, dar îmi ia o jumătate de zi să le văd pe toate.
-Cunoşti şi alţi colecţionari de chibrituri?
-Nu ştiu dacă există o comunitate a colecţionarilor de chibrituri. Eu mai am un prieten care strînge şi chibrituri, şi brichete, dar nu are atât de multe ca mine. E singurul pe care îl ştiu.
Ce-i place
„Îmi place foarte mult să clătoresc şi mie şi prietenei mele Claudia. Am fot împreună în mai multe ţări şi vrem să ajungem să cunoaştem toată Europa“, spune Gabi.
Ce nu-i place
„Nu îmi plac oamenii care urmăresc profitul într-o prietenie şi nici nu support minciuna şi oamenii care se folosesc de ea ca să ajungă sus“, explică bucureşteanul.
Profil
Născut. 2 noiembrie 1985, Bucureşti
Studii. A absolvit liceul IOR în 2003
Familie. Are o soră, Mihaela şi un frate, Răzvan





















































