FOTO Gazonul dintre şinele de tramvai din cartierul Titan s-a transformat în fân. Ce s-a întâmplat cu linia verde de tramvai de pe Bulevardul Liviu Rebreanu
0Prima parte a lucrărilor de modernizare şi reabilitare de pe Bulevardul Liviu Rebreanu din Sectorul 3 al Capitalei s-a încheiat, dar gazonul pus între şinele de tramvai la începutul iernii trecute s-a uscat, în timp ce staţiile au fost deja vandalizate, chiar dacă noile lucrări nu au fost încă inaugurate.
Lucrările de pe bulevardul Liviu Rebreanu au început în anul 2011, dar înainte cu doar două săptămâni ca iarna trecută să îşi intre oficial în drepturi în Capitală, în jur de 3.800 de metri pătraţi de gazon au fost amenajaţi între şinele de tramvai de pe Bulevardul Liviu Rebreanu, după cum povestea Pop Lucian, administrator al firmei Euro New Garden, compania responsabilă de amenajarea liniei verzi de tramvai din Bucureşti.
Gazonul n-a mai fost udat
Astăzi, la circa şapte luni de la amenajarea liniei verzi de tramvai din cartierul Titan, gazonul verde de la început s-a transformat mai de grabă în fân şi din loc în loc se găsesc aruncate sticle de plastic. Locuitorii din zonă povestesc că deseori iarba este tunsă, deşi de săptămâni bune cei care se ocupă de întreţinerea gazonului pus între şinele de tramvai parcă au uitat de existenţa lui.
Aşa arată acum linia verde de tramvai FOTO Marian Iliescu
„Înainte era stropit, pentru că existau în pământ, pe marginea gazonului, nişte ţâşnitoare care îl udau mereu şi nu avea cum să se usuce. Dar, de ceva timp, alea au dispărut –cred că au fost furate că erau din fier- şi nu s-a mai ocupat nimeni să ude iarba“, povesteşte unul dintre paznicii parcului din apropiere.
Staţiile au fost vandalizate
Pe tot traseul liniei de tramvai de pe Bulevardul Liviu Rebreanu sunt amplasate mai multe staţii, dar care, deşi primul tronson al bulevardului nu a fost încă inaugurat, au fost vandalizate. „Sunt desene peste tot şi pe lângă ele mai sunt lipite şi afişe “, spune o femeie care locuieşte în apropiere.
Staţiile din zonă au fost vandalizate FOTO Marian Iliescu
Reprezentanţii municipalităţii au declarat, pentru Adevărul, cu privire la situaţia de pe Bulevardul Liviu Rebreanu că ploile au fost cele care „au încurcat puţin programul de irigat“, urmând ca iarba să fie din nou stropită cu ajutorul instalaţiei existente.
Lucrările au început în 2011
Şantierul de pe Bulevardul Liviu Rebreanu a fost deschis în 2011, iar lucrările sunt împărţite pe două tronsoane, după cum explica Ion Dedu. Primul, aici unde a fost montat şi gazonul, curpins între Bulevardul Camil Ressu şi Bulevardul Nicolae Grigorescu, a fost finalizat spre sfârşitul anului trecut.
În ceea ce priveşte lucrările de pe al doilea tronson, cuprins între Bulevardul Nicolae Grigorescu şi Bulevardul 1 Decembrie, acestea au început cu întârziere, pentru că în zonă au existat mai multe probleme. Costurile realizării întregului proiect, cuprinzând şi amenajarea liniei verzi de tramvai, se ridică la circa 17 milioane de euro.