Firea: Vom demara lucrările pentru o linie de monorail, proiect ce va implica peste 80 de tramvaie
0Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat marţi că în scurt timp vor fi demarate lucrările pentru o linie de transport monorail, 80 de tramvaie suspendate urmând să fie implicate în acest concept.
"Într-o perioadă scurtă de timp - am început deja pregătirile tehnice -, vom demara lucrările pentru o linie de monorail. Este vorba despre tramvai suspendat şi material rulant. 80 de tramvaie suspendate vor fi implicate în acest concept - o rută Bucureşti - Măgurele şi Bucureşti - centura în zona de nord spre Ploieşti", a declarat Gabriela Firea, citată de Agerpres.
Sistemele de transport de tipul „monorail” sunt sisteme de metrou elevat, unde treul călătoreşte pe o singură linie. Aceste sisteme sunt printre cele mai sigure sisteme de transport public, faptul că linia de circulaţie este suspendată contribuie la minimizarea interacţiunii cu traficul şi cu pietonii.
Prezentă la seminarul "Împreună pentru dezvoltare durabilă - Dezvoltarea regiunii Bucureşti-Ilfov", Firea a prezentat mai multe proiecte demarate sau care sunt necesare pentru rezolvarea problemei privind mobilitatea în această zonă.
"Anul acesta - am prins deja în bugetul Primăriei Generale a Capitalei - extinderea şi modernizarea şoselei Bucureşti - Măgurele, pentru facilitarea accesului la Institutul de Fizică Nucleară. (...) Dezvoltarea şi reorganizarea reţelei de transport public de călători în Ilfov, 63 de trasee pe o lungime de 1.150 km, reorganizarea traseelor de autobuz în Bucureşti pentru a răspunde mai bine nevoilor călătorilor, (...) realizarea coridorului de transport rapid cu autobuzul pe ruta Măgurele - Gara de Nord", a afirmat Firea.
Potrivit primarului general al Capitalei, în foarte scurt timp, va fi demarat "un nod intermodal, lângă pasajul Domneşti". "Va fi realizat de CNAIR, prin extinderea la patru benzi şi linie de tramvai rapid pe prelungirea Ghencea până la şoseaua de centură, de asemenea cu realizarea în acea zonă a unei parcări de tip park and ride", a specificat primarul Bucureştiului.
Un alt proiect menţionat şi care a cărui construcţie ar trebui să înceapă luna viitoare este construirea unei parcării de tip park and ride la capătul şoselei Pantelimon, cu staţie de tramvai în acea zonă.
"Acest concept va fi extins la toate ieşirile din Bucureşti. (...) Pasul următor va fi construirea unei staţii de căi ferate în aceste locaţii, deci noduri intermodale şi introducerea transportului local de călători pe centura feroviară. (...) Transportul urban pe calea ferată este utilizat în marile aglomerări urbane din Europa, în timp ce reţeaua de căi ferate din Bucureşti, cât şi centura feroviară a Bucureştiului stau neutilizate de aproape 30 de ani", a arătat Firea.
Primarul general a vorbit şi despre lipsa unui aeroport în sudul Capitalei şi despre nefinalizarea Canalului Dunăre - Bucureşti. "Am primit mai multe delegaţii de investitori români şi străini, care, dacă Guvernul României ar decide reluarea acestui proiect al canalului Dunăre - Bucureşti, ar fi dispuşi să vină să participe la licitaţii sau să preia aceste lucrări pentru a le finaliza. Este mare păcat ca o investiţie a statului român, banii noştri, ai tuturor, să fie îngropaţi în acest obiectiv - canalul Dunăre - Bucureşti", a spus edilul Capitalei.
O parte dintre aceste proiecte fac parte din strategia de transport a regiunii Bucureşti-Ilfov - Planul de Mobilitate Urbană Durabilă. Gabriela Firea nu a dat un termen pentru când vor fi finalizate aceste proiecte sau care este costul acestora sau dacă există bani la bugetul local.