Fermierul vrea să vândă ori grâul, ori pământul | adevarul.ro

Fermierul vrea să vândă ori grâul, ori pământul

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Radu C. Munteanu

La mai puţin de zece kilometri de Bucureşti, în comuna Afumaţi, s-a dat startul caravanei "Fermier în Europa", o campanie ce vizează informarea populaţiei rurale asupra practicilor Uniunii Europene din domeniul agriculturii. Principalele subiecte abordate de către organizatori au fost cele legate de finanţarea pentru dezvoltare rurală, creditarea după integrarea europeană, subvenţiile ce vor fi acordate după 1 ianuarie 2007, normele de igienă alimentară şi normele de biosecuritate.
"Mă las de agricultură"
Sosiţi la Căminul Cultural din Afumaţi, cei mai de seamă producători agricoli ai comunei, 11 la număr, încep discuţiile de dinaintea prezentării. Majoritatea sunt supăraţi că statul nu-i ajută să devină rentabili. Iordan Nicolae, unul dintre ei, ne explică că are de doi ani, pe stoc, mai bine de opt tone de grâu, dar că nu vrea nici în ruptul capului să-l vândă: "Îl ţin pe stoc până mai creşte preţul. Sper ca, după ce intrăm în UE, să reuşesc să-l vând. Că la 2.600 de lei, nu-l dau. Mă las de agricultură. Aştept integrarea şi vând terenul, e aici la doi paşi, şi poate scot nişte bani frumoşi, că aşa au făcut mai toţi de pe aici. Am avut şi tractor mare, plug, remorcă, dar le-am vândut pe toate". Decanul de vârstă al întrunirii, Tudor Nicolae, este şi mai supărat. Experienţa lui de 74 de ani vorbeşte despre alte vremuri: "Nici pe vremea sclavagismului nu era aşa rău. Am 15 tone de grâu şi şapte de porumb şi le ţin de vreo doi ani. Nu am mai semănat nimic. Dar decât să-l dau pe nimic, mai bine-l pierd. Îl arunc! Dar dacă se ţin de cuvânt ăştia de la Uniunea Europeană cu subvenţiile alea pe care ni le tot promit, cred că va fi mai bine", spune bătrânul.
"Grânarul Europei"
"Îmi amintesc că noi eram grânarul Europei. Acum importăm de la unguri. Nu mai exportăm nimic. Da', dacă intrăm în Europa, poate o să începem să exportăm din nou. Mai ales cu toate subvenţiile alea promise…", continuă Tudor Nicolae. Dar, după ce stă şi ascultă ce spune despre UE într-un limbaj pretenţios, Gelu Roşu, de la Direcţia de Agricultură şi Dezvoltare Rurală Ilfov, bătrânul devine brusc suspicios. Mai ales că, în focul explicaţiilor, Gelu Roşu recunoaşte că "ceea ce vă spun eu aici poate fi puţin de domeniul ştiinţifico-fantastic, dar acestea sunt procedurile Uniunii Europene". Plin de năduf, Tudor Nicolae îşi dezvăluie planul de afaceri personal, dar şi cel al "europenilor": "Planul meu de afaceri este să vând ceea ce am. Dup-aia mai vedem. Dar cu subvenţiile astea e ceva ciudat. Credeţi că ţările astea avansate au avansat că sunt ele amabile? Dau bani ca să câştige. Dau o mie de euro şi o să vrea înapoi 1.200. De unde credeţi că o să îi vrea înapoi? De la statul român, adică tot din buzunarul nostru. Că doar nu o să ne dea bani aşa, fără să îi ceară. şi atunci să vedeţi ce o să ne mai crească impozitele. Ce, banca aia a lor, care ne dă banii, lucrează pe pierdere?".
Între timp…
În timpul dezbaterilor, la care organizatorii erau la paritate cu producătorii agricoli, la piaţa din Afumaţi, comerţul mergea bine. Struguri din Italia, pere din Turcia, cartofi de import, usturoi chinezesc. Iar pe străzi, plin de căruţe. Dar nu cu produse agricole, ci cu fier vechi. S-au reprofilat ţăranii, că dacă nici la piaţă nu mai au trecere produsele româneşti…

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite