Cum poţi scăpa de plata impozitului pe casă timp de şapte ani: Vezi aici soluţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul sectorului 2, Neculai Onţanu a decis ca cei care îşi vor reabilita termic locuinţele pe cheltuiala proprie, vor fi scutiţi de plata impozitului pe casă, timp de şapte ani. Astfel, sectorul 2, devine a cincea primărie din Capitală care oferă astfel de beneficii, celor care se ocupă de renovarea exterioară a blocurilor.


După ce Consiliile Locale ale primăriilor de sector 3 şi 6 din Bucureşti au anunţat la sfârşitul anului 2011 că vor acorda  scutirea integrală a impozitului pe locuinţă pentru cei ce vor investi în reabilitarea termică a apartamentelor sau refac faţadele degradate ale locuinţelor personale, primarul sectorului 2, Neculai Onţanu şi-a declarat deasemenea intenţia de subventionare a celor ce vor investi din banii personali în aspectul exterior al locuinţelor.

Edilul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone a apropbat şi el la sfârşitul anului o masură legislativă asemanatoare prin care, cei ce vor investi în anveloparea locuinţelor personale vor beneficia de o scutire de 65% din valoarea impozitului pe locuinţă, timp de şapte ani.
De asemenea, Sectorul 1 a aprobat un proiect de hotărâre care prevede scutirea de impozit pentru aceeaşi perioadă a proprietarilor care îşi izolează termic locuinţele.

Această decizie vine la doar câteva săptămâni după ce Consiliul Local al Primăriei Sectorului 2 a decis la şedinţa de stabilire a bugetului pe anul 2012, renovarea a 600 de blocuri ce vor intra în reabilitare termică, fără ca locatarii imobilelor respective să fie nevoiţi să contribuie financiar la anveloparea acestora. 

Pentru a putea beneficia de scutire de la plata impozitului pe casă, bucureștenii din sectorul 2 vor trebui să prezinte la primărie un dosar care să cuprindă următoarele documente:
- actul de proprietate al locuinţei
- procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor de anvelopare/audit energetic
- dovada efectuării lucrărilor pe cheltuiala proprie (chitanţă/factură)

Pentru a putea beneficia de scutirea de la plata impozitului, proprietarii nu trebuie să aibă datorii la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului local, informează administraţia locală.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite