Ce se întâmplă cu răniţii de la Sighetu Marmaţiei: starea bărbatului cu arsuri pe 90% din corp este mai gravă decât la internare
0Reprezentanţii Spitalului de Arşi din Capitală, unde au fost transportate mai multe persoane în urma exploziilor dintr-un club din localitatea Sighetu Marmaţiei, au declarat că starea bărbatului care are arsuri pe 90% din corp s-a agravat, iar ceilalţi zece răniţi au o evoluţie favorabilă.
Medicii de la Spitalul de Arşi din Bucureşti susţin că unul dintre răniţii în exploziile de la Sighetul Marmaţiei, care are arsuri pe aproape tot corpul, este mai grav decât în ziua în care a fost internat.
"Starea bărbatului cu arsuri pe 90% din suprafaţa corpului s-a degradat. S-au degradat funcţiile renale, tensiunea", a declarat medicul Călin Ciontu, purtător de cuvânt al Spitalului de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri.
De asemenea, acesta a mai informat că celelalte zece persoane rănite la Sighet sunt în refacere şi că starea acestora este bună.
Mai mult, două dintre cele şase tinere internate la Spitalul de Arşi vor fi externate la sfârşitul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii viitoare.
Şi starea celor patru răniţi internaţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca decurge favorabil. Unul dintre ei, o tânără internată în unitatea sanitară, va fi externat peste câteva zile, potrivit profesorului Ioan Lascăr, şeful clinicii de chirurgie plastică şi reconstrucţie al spitalului.
Însă, şi aici unul dintre răniţi este în stare gravă. "Unul dintre poliţişti, care are arsuri pe 75% din suprafaţa corpului este în continuare în stare gravă, are tahostomă, din cauza arsurilor de căi respiratorii superioare. Acesta este tratat local, îi sunt îndepărtate escarele, dar încă nu se poate vorbi de operaţii profunde", a mai spus Ioan Lascăr.
Celălalt poliţist şi patronul firmei de gaze din Sghetu Marmaţiei au fost supuşi unor intervenţii de grefare a mâinilor.
Codruţa Kovesi, procurorul general, a anunţat, în 23 februarie, că s-a început urmărirea penală împotriva companiei care administrează reţeaua de gaze din Sighetu Marmaţiei. Firma este acuzată de vătămare corporală şi distrugere calificată.
Citeşte şi:
Unul dintre răniţii din exploziile de la Sighetu Marmaţiei va fi operat astăzi la Spitalul de Arşi
FOTO S-a spart conducta cu nereguli la Berg Sistem
Verdictul specialiştilor: 15 defecţiuni la reţeaua de gaz din Sighet