Ce facultate de la Universitatea București produce cei mai mulți bani pentru instituție. Topul celor mai profitabile facultăți

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câteva milioane de lei câștigă Universitatea din București (UB), anual, numai din taxele de înscriere pe care le plătesc tinerii. Aceste taxe diferă de la o facultate la alta, în funcție de cât de căutată este fiecare specializare.

UB a încasat aproape 2.400.000 de lei din taxele de înscriere la faculate, numai în prima sesiune din luna iulie. Suma este mai mare decât totalul încasărilor din iulie 2011, când universitatea a câștigat aproape 2.200.000 de lei.

Cu toate acestea, situația a fost diferită în cazul numărului de înscrieri. Anul acesta au aplicat la facultățile UB 20.552 de candidați, în timp ce anul trecut, 21.306, în cadrul programelor de licență.

Raportul realizat de UB, la cererea reporterilor b365.ro, indică faptul că Facultatea de Drept a adus instituției de învățământ superior cei mai mulţi bani din taxa de înscriere, respectiv 478.500 lei, sumă ce depăşeşte venitul total generat de alte 11 facultăţi subordonate UB. La polul opus se află Facultatea de Teologie Baptistă, Facultatea de Teologie Catolică şi Facultatea de Fizică, care au adus, în total, din taxa de înscriere, 7.440 lei în conturile Universităţii Bucureşti.

Topul celor mai bănoase facultăți pentru Universitatea din București

19. Facultatea de Teologie Baptistă - 240 lei;
18. Facultatea de Teologie Catolică - 480 lei;
17. Facultatea de Fizică - 6.720 lei;
16. Facultatea de Geologie - 19.230 lei;
15. Facultatea de Chimie - 25.500 lei;
14. Facultatea de Filosofie - 26.560 lei;
13. Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei - 38.050 lei;
12. Facultatea de Teologie Ortodoxă - 48.600 lei;
11. Facultatea de Biologie - 82.200 lei;
10. Facultatea de Matematică şi Informatică - 103.150 lei;
9. Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială - 107.110 lei;
8. Facultatea de Istorie - 116.250 lei;
7. Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării - 154.950 lei;
6. Facultatea de Ştiinţe Politice - 163.875 lei;
5. Facultatea de Geografie - 192.250 lei;
4. Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine - 266.250 lei;
3. Facultatea de Litere - 276.800 lei;
2. Facultatea de Administraţie şi Afaceri - 289.950 lei;
1. Facultatea de Drept - 478.500 lei.

Topul a fost întocmit în baza sumelor obţinute din taxa de înscriere la facultate. Aceste sume sunt proporţionale cu cele obţinute de instituţiile de învăţământ din taxa de şcolarizare.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite