Cât ne costă eutanasierea unui câine şi cine va face procedura. Neutralizarea maidanezilor, blocată de neadoptarea normelor de aplicare
0
Normele de aplicare a Legii Maidanezilor, prin care se reglementează gestionarea câinilor fără stăpân şi în care se dă liber la eutanasierea animalelor la două săptămâni după capturarea lui de pe străzi, se află în continuare la ministere, potrivit coordonatorului ASPA, Răzvan Băncescu. Chiar şi aşa eutanasierea nu se va face în centrele municipalităţii, ci printr-un nou contract cu firmele private.
Neutralizarea maidanezilor fără stăpân se va face la două săptămâni după ce câinii au fost capturaţi de pe străzi, conform noii legi. Forma completă a Legii este reglementată de normele de aplicare, care se află încă în Guvern şi care trebuie aprobate şi publicate în Monitorul Oficial pentru a fi puse în practică.
Normele de aplicare a Legii Maidanezilor (supranumită Legea luicu cele prin care unul dintre câinii care l-au omorât pe Ionuţ Anghel (4 ani) a ajuns în stradă după ce a fost adoptat.
Nici coordonatorul ASPA nu este de acord cu anumite părţi din normele de aplicare ale Legii.
„Normele de aplicare publicate pe site au câteva nereguli. Faptul că adopţiile nu se fac cum scrie în lege, adică prin dovada că cel care adoptă are bani şi loc unde să îl ţină este o problemă. Practic, potrivit acestor norme, se vor face pe propria răspundere, aşa cum s-a făcut şi până acum. Aşteptăm să vedem care este forma finală“, a declarat, marţi, Răzvan Băncescu, coordonatorul ASPA.
Eutanasierea maidanezilor: 1 euro pe kilogram
Poate cel mai interesant este însă faptul că noul adăpost construit de Primăria Capitalei, cât şi adăpostul mărit de la Mihăileşti (ambele ar urma să fie gata la sfârşitul anului) nu au infrastructura necesară pentru a eutanasia câinii fără stăpân. Iar acest lucru va face ca Primăria să încheie noi contracte cu firme specializate în astfel de acţiuni.
„Am fost numiţi Auschwitz şi în toate felurile. Am preferat să nu facem neutralizări la adăposturile ASPA. Aşa că vom contracta firme specializate pe aşa ceva. Serviciul de neutralizare implică eutanasierea şi serviciul de transport special. Costul este în jur de un euro pe kilogram“, a explicat Băncescu.
Pe scurt, un maidanez cu o greutate medie de 10 kilograme ce va fi eutanasiat ar costa circa 50 de lei, iar dacă Primăria ar ajunge la prinderea a 300 de câini pe zi, aşa cum coordonatorul ASPA susţine că urmează să facă, atunci costurile ar ajunge la sute, dacă nu chiar mii de lei pe zi. Aceşti bani ar fi plătiţi din bugetul Primăriei Capitalei, deci din banii bucureştenilor.
Pe aceeaşi temă
Răzvan Băncescu, coordonatorul Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor din cadrul Primăriei Capitalei, a explicat, marţi, că prinderea câinilor fără stăpân de pe străzi a încetinit considerabil întrucât nu există destule locuri în adăposturi. Cu toate acestea, echipajele ar putea ajunge chiar şi la 300 de maidanezi capturaţi pe zi.
Reprezentantul Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor, Răzvan Băncescu, a prezentat, marţi, rezultatele implementării planului de gestionare a câinilor fără stăpân, pentru perioada septembrie-noiembrie 2013.
Primăria Capitalei a anunţat că Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor(ASPA) a intensificat programul de prindere a câinilor fără deţinător din Bucureşti. De asememnea, municipalitatea a făcut public costul prinderii unui câine: 219 lei.
Odată cu legea votată recent de parlamentari, care permite eutanasierea câinilor fără stăpân la 14 zile după prinderea lor de pe stradă, Primăria Capitalei a contractat trei firme private pentru a înmulţi efectivele. Se pare că firmele respective nu au destui oameni, aşa că au apelat la site-urile cu oferte de joburi.
O scrisoare oficială în care a fost pusă imaginea cu faţa mutilată a lui Ionuţ Anghel, copilul de patru ani sfâşâiat de câini pe 2 septembrie pe un teren privat de lângă Parcul Tei, din sectorul 2, a fost trimisă mai multor ministere în frunte cu premierul Victor Ponta. Semnată de mai multe ONG-uri, scrisoarea atrage atenţia autorităţlilor asupra normelor de aplicare a noii legi a maidanezilor, considerate greşite.