BURGERFEST 2018 va avea loc în perioada 11 – 13 mai, la Verde Stop

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

A BURGĂRI, burgăresc, burgăreşti, burgărim vb. 1. A degusta un număr cât mai mare de burgeri, la iarbă verde, la BURGERFEST 2018  2. A nu lăsa niciun burger neterminat. 3. A te bucura de un weekend în aer liber, cu multă muzică bună, distracţie şi evident, burgeri senzaţionali!

Cea de-a patra ediţie BURGERFEST, singurul eveniment din România dedicat în exclusivitate burgerilor, are loc între 11 şi 13 mai, la deja cunoscuta locaţie din Barbu Văcărescu 162 – 164.

În luna mai, cei mai buni burgeri din ţară se adună în Capitală: Verde Stop Arena devine Burgereşti: un stat în stat, un refugiu urban, un paradis al burgerilor.

BURGEFEST, primul mare eveniment outdoor din Bucureşti, aşteaptă toţi iubitorii de burgeri la relaxare la iarbă verde şi aer curat, la cel mai mare festival de burgăreală din ţară.

Biletele se pot cumpăra pe www.entertix.ro şi www.iabilet.ro.

BURGERFEST 2018 te invită să burgăreşti cu peste 70 de sortimente de burgeri, pregătiţi de nu mai puţin de 27 de restaurante din întreaga ţară, inclusiv din oraşe ca Braşov, Cluj, Constanţa sau Râmnicu Vâlcea.

Publicul va avea parte de multe ore de relaxare la iarbă verde, de concerte şi DJ care se vor ocupa de ambianţă şi multe activităţi extra, dedicate celor mari, dar şi celor mici. În plus, ca în fiecare an, căţeii sunt mai mult decât bine veniţi în spaţiul festivalului.

Vedeta BURGERFEST 2018 rămâne gustul perfect al burgerului gourmet, cu o chiflă pufoasă, carne făcută atât cât trebuie, sosuri originale şi garnituri delicioase, însă anul acesta line-up-ului de restaurante i se adaugă şi un star în devenire – The Burgerfest Urban Area.

The Burgerfest Urban Area înseamnă o zonă fresh cu o mulţime de activităţi, dar şi cu cei mai cool reprezentanţi: teren de street ball, Sneakers Industry, DJs by Off the Grid, kendama cu Sweetskendamas.ro şi longboards cu Longboard.ro

Deşi la Burgerfest vii cu poftă de burgărit, ediţia din 2018 te ademeneşte şi cu o porţie de sănătate, iar spaţiul de la Verde Stop se înnoieşte cu o zonă nouă cu teren de baschet. The Burgerfest Urban Area este o zonă special amenajată, care îmbie iubitorii de burgeri şi la puţin sport înainte sau după marea burgăreală.

Imagine indisponibilă

Prietenii de la Sneakers Industry sunt maeştrii de ceremonie pe terenul de baschet de la The Burgerfest Urban Area şi au pregătit multe surprize. Pe lângă activităţile cool, în spiritul urban al zonei, Sneakers Industry îi aduc pe Skizzo Skillz, Otrava, Andrei Mîndru şi alte vedete la competiţii de streetball autentic, cu cei mai curajoşi din public.

Şi pentru că mişcarea merge mână în mână cu ritmurile antrenante, cei de la Off The Grid vin cu gaşca lor de DJ-i, cei mai tari in party-uri de Hip-Hop, Trap şi Grime, să încingă platanele şi atmosfera de burgăreală.

Endles a debutat ca DJ în cadrul petrecerilor On The Block cu muzica Trap şi Hip Hop, cunoscându-şi publicul foarte bine şi reuşind să îl facă să se distreze. Alex şi Tugay & Tugay şi Alex este un duo local care a ieşit din tipare încă de la primul album de muzică Rap şi Trap. Unul dintre artişti este şi producător muzical, cunoscut sub numele Sybro. Băieţii se pregătesc să scoată un nou album pe care fanii il aşteaptă cu nerăbdare.

The Burgerfest Urban Area e o zonă dedicată activităţilor cool, aşa că nu avea cum să sară peste unul dintre cele mai populare jocuri urbane, kendama. Pasionaţii de kendama se vor întrece în trickuri într-un spaţiu dedicat, „powered by” sweetskendamas.ro. Vor avea loc demonstraţii cu profesionişti şi concursuri cu premii în kendamas. Este de neratat zona sweetskendamas.ro de la The Burgerfest Urban Area, unde membrii uneia dintre cele mai mari comunităţi de kendama din lume se vor reuni să-şi etaleze skill-urile.

Nu au fost uitaţi nici fanii longboard în The Burgerfest Urban Area. Nimeni alţii decât cei de la Longboard.ro, cea mai mare comunitate de longboarding din Romania, încă din 2009, au pregătit o expoziţie cu cele mai cool longboarduri pentru toate stilurile, de la cruising, freeride la downhill şi dancing şi evident multe surprize.

Şi pentru că veştile bune nu vin singure, iată că, pentru al patrulea an consecutiv, BURGERFEST va premia CEL MAI BUN BURGER, în cadrul unei competiţii la care sunt invitate să participe toate restaurantele din festival.

De asemenea, va fi premiat şi cel mai bun burger gătit de amatori, pasionaţi de burgeri, dar şi îndemânatici în bucătărie.

La BURGERFEST BATTLE – Amatori vor concura 20 de bucătari ocazionali, pasionaţi de burgeri care au convingerea că pot crea un preparat în egală măsură gustos şi inspirat. Fantezia, creativitatea, aspectul şi bineînţeles gustul vor fi decisive în alegerea câştigătorilor!

BURGERFEST este un eveniment organizat de Mixtopia LIVEPRO Events.

Facebook: https://www.facebook.com/BurgerFestival/

Web: burgerfest.ro

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite