Bucureştiul se luptă pentru titlul de „Capitala Earth Hour“

0
0

Bucureştiul se află printre cele 13 oraşe care s-au înscris anul acesta în Competiţia pentru Capitala Earth Hour organizată la nivel naţional de WWF-România, în cadrul campaniei anuale oficiale Earth Hour (Ora Pământului). Oraşele înscrise în competiţiei vor organiza luna aceasta mai multe evenimente care să atragă atenţia asupra problemelor de mediu existente, iar pe 29 martie va fi desemnat oraşul câştigător.

Pe lângă Bucureşti, în competiţie s-au înscris Adjud, Baia Mare, Bistriţa, Botoşani, Brăila, Craiova, Panciu, Râmnicu Vâlcea, Salonta, Satu Mare, Sighişoara şi Tulcea. În decursul acestei luni, în fiecare oraş participant vor fi organizate diferite evenimente care să atragă atenţia asupra problemelor de mediu, dar şi asupra unor metode pentru soluţionarea acestora.

La finalul lunii, oraşul care se va remarca pentru cel mai inspirat program prin care a atras atenţia comunităţii locale va fi desemnat câştigătorul din acest an, obţinând titlul de Capitala Earth Hour. Evenimentul final va avea loc pe 29 martie.

Programat pentru 29 martie, în intervalul orar 20.30 – 21.30, evenimentul Earth Hour, cea mai mare manifestare voluntară de mediu din istorie, continuă tradiţia stingerii luminilor în mod simbolic, dar se constituie pentru instituţii, organizaţii şi cetăţeni într-o nouă oportunitate de a-şi arăta preocuparea pentru mediu şi capacitatea de mobilizare.

Earth Hour se sărbătoreşte în România din anul 2009, iar la nivel internaţional din anul 2007, când WWF Australia a organizat prima ediţie a acestui eveniment în oraşul Sydney. 

Pe aceeaşi temă:

Competiţia pentru oraşul Ora Pământului a început: primăriile, ONG-urile şi întreaga comunitate se întrec în proiecte de mediu

Cum s-au schimbat oraşele din România în ultimii 28 de ani - o reprezentare din satelit prin Google Earth Engine

București


Ultimele știri
Cele mai citite