Bucureşti: Secţiile de votare vor avea câte cinci cabine
0Prefectul Capitalei Mihai Atănăsoaei a solicitat Biroului Electoral Central emiterea unei decizii prin care toate cele 34 de secţii de vot speciale să fie dotate cu câte cinci cabine pentru preîntâmpinarea problemelor apărute în primul tur al alegerilor.
"Această adresă a fost făcută în scopul preîntâmpinării situaţiei din primul tur al alegerilor, când toate secţiile speciale din sectorul 1 aveau câte două cabine de vot deşi, în contractul de prestări servicii încheiat cu firma care urma să confecţioneze cabinele de vot s-a prevăzut comanda unui număr de cinci cabine", potrivit sursei citate.
Potrivit prefectului Capitalei, situaţia întâlnită în sectorul 1 nu trebuie să se mai repete şi în turul doi al alegerilor prezidenţiale.
"Toţi primarii de sector trebuie să cunoască legea şi atribuţiile ce le revin în organizarea alegerilor. Pentru corectitudinea şi transparenţa procesului electoral nu este permisă nicio disfuncţionalitate", susţine prefectul Capitalei citat în comunicat.
Decizia a fost luată în şedinţa Comisiei tehnice a Municipiului Bucureşti pentru pregătirea şi organizarea turului doi al alegerilor pentru preşedinţia României. Cu acest prilej, prefectul Capitalei a solicitat Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti (DSPMB) dezinfectarea tuturor încăperilor în care au funcţionat secţii de vot după încheierea procesului electoral pentru preîntâmpinarea răspândirii virusului A/H1N1.
În Capitală vor fi funcţiona 34 de secţii de vot speciale astfel:
În Sectorul 1 la P-ţa Gării de Nord nr. 1-3, Şcoala Generală nr. 1 „Sf. Voievozi”, str. Atelierului nr. 25, Aeroportul Internaţional Băneasa Bucureşti „Aurel Vlaicu”, Şoseaua Bucureşti Ploieşti Nr. 40, Colegiul Tehnic Media, str. Jiului nr. 163, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, Bd. Mărăşti nr.59.
În sectorul 2 la Gara de Est (Obor), Bd. Gării Obor nr. 1, Căminul de studenţi nr. 3 Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, str.Inginerilor nr.29, Căminul de studenţi nr. 4 Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti Str.Inginerilor nr.11
În sectorul 3 la Spitalul de Psihiatrie 'Dr. Constantin Gorgos', Bd. Nicolae Grigorescu nr.41 A, Spitalul Justiţiei 'Dr. Constantin Angelescu', Aleea Căuzaşi nr.49-5, Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie, str. Sf Dumitru nr.2, Spitalul 'Colţea', Bd. I.C Brătianu nr.1, Spitalul 'Caritas', str. Traian nr. 29, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale 'Dr. Victor Babeş', şs. Mihai Bravu nr. 281, Căminul de bătrâni nr.5, Calea Vitan 267-269
În Sectorul 4 la Căminul studenţesc C3 - campusul Universităţii 'Spiru Haret', Aleea Moldoviţa nr.10, Spitalul Clinic de Urgenţă 'Bagdasar-Arseni', şos. Berceni nr. 12, Autogara 'Filaret', Piaţa Gării Filaret nr. 1
În Sectorul 5 la Facultatea de Drept, Bd. Mihail Kogălniceanu nr.36-46
În sectorul 6 la Căminul C-D Splaiul Independenţei nr.204 (2), Complex cămine studenţeşti administrate de 'Universitatea Politehnică Bucureşti', Splaiul Independenţei nr.290 (9), Cămin A 3, str. Pascal Cristian, Cămin A Leu, Bd. Iuliu Maniu nr. 1-3, Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport, str. Constantin Noica nr.140, Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie 'Panait Sârbu', Calea Giuleşti nr. 5.























































