Bucureşti: Operaţii estetice live

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şase operaţii de chirurgie estetică vor fi transmise în direct astăzi, în cea de-a doua zi a Congresului Internaţional de Chirurgie Estetică. Chirurgii au făcut, ieri, injecţii cu botox şi acid hialuronic, în direct, pe viu şi gratuit clientelor care au fost de acord să să fie retuşate în public.

La cel de-al nouălea Congres Internaţional de Chirurgie Estetică, care a început ieri la Hotelul Radisson, au venit la Bucureşti unii dintre cei mai cunoscuţi chirurgi esteticieni din Europa. Evenimenul a debutat ieri cu demonstraţii pe viu a modului în care funcţionează unele tratamente de reîntinerire şi înfrumuseţare.  

Câteva femei, dornice să fie mai frumoase, au renunţat la intimitate şi la cochetărie şi au fost de acord să fie retuşate în prezenţa invitaţilor, a presei şi a oricui este curios să vadă cum se desfăşoară o astfel de intervenţie.


O injecţie cu acid hialuronic costă aproximativ 1.300 de lei

„Vreau să-mi măresc buza superioară iar medicii mi-au propus să-mi facă intervenţia gratuit dacă sunt de acord ca totul să se desfăşoare în public, în cadrul congresului”, a povestit  Oana, o tânără în vârstă de 22 de ani, care se pregătea pentru injecţia cu acid hialuronic. Ea susţine că îşi permitea să plătească injecţia, care costă în jur de 1.300 de lei, dar vrea să adune bani pentru o rinoplastie.

Noutatea evenimentului constă în prezentarea unor noi tehnici de înfrumuseţare după a căror aplicare pacientele nu au nevoie de mult timp pentru a se recupera. “Sunt mai multe tehnici noi de reîntinerire, cum ar fi injecţia cu acid poli-L-lactic sau laserul. Femeile nu sunt nevoite să-şi întrerupă activitatea deloc sau maxim 2-3 zile, după aceste tratamente”, a spus Dana Jianu, preşedinta congresului şi directoarea clinicii ProEstetica. 
 

"Duetului Maeştrilor în Rinoplastie"

Congresul continuă astăzi cu un duel al maeştrilor în rinoplastie, respectiv profesorul G. Botti şi profesorul M. Pelle Ceravolo.

“ Este un eveniment absolut unic, atractiv şi instructive. Doi artişti ai chirurgiei estetice contemporane vor opera şi comenta live două cazuri de rinoplastie, în cadrul Duetului Maeştrilor în Rinoplastie”, a spus . Operaţiile se vor transmite pe un ecran uriaş într-una dintre sălile de conferinţe de la Hotel Radisson.

Intervenţii cu laser pentru extirparea varicelor

Tot astăzi vor avea loc patru interveţii LASER, executate de Dr. Yohannes Lang şi Dr. Stefan Jianu, care vor demonstra şi comenta în faţa celor prezenţi tratamentul varicelor cu laser endovenos.

Evenimentul, care se va încheia mâine, se desfăşoară sub egida Academiei Române. Este sprijinit de Asociaţia Europeană a Societăţilor de Chirurgie Plastică Estetică a cărei membră este şi Societatea Română de Chirurgie Estetică din octombrie 2008.


 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite