Britanic arestat, în România, pentru uciderea unui câine într-o cameră de hotel din Bulgaria
0Un britanic de 33 de ani a fost arestat de Curtea de Apel Bucureşti, la finalul lunii ianuarie, în baza unui mandat european de arestare emis de autorităţile din Bulgaria.
Britanicul a fost solicitat de autorităţile bulgare pentru executarea unei pedepse de un an şi opt luni pentru cauzarea morţii unui animal în mod ilegal cu provocare de durere extrem de intensă sau cu cruzime extremă şi două infracţiuni de ameninţare a unei persoane cu moartea.
Potrivit mandatului european de arestare emis pe numele său, britanicul a fost condamnat pentru că în ianuarie 2019, în timp ce se afla într-un local din Bulgaria a scos un cuţit şi a ameninţat cu moartea mai multe persoane.
Ulterior, în timp ce se afla într-un hotel din Bulgaria, britanicul „ a manifestat cruzime împotriva unei vertebrate (un câine de o rasă neidentificată), cauzându-i moartea în mod ilegal, într-o manierä extrem de dureroasă sau cu o cruzime de o intensitate extremă”.
În faţa Curţii de Apel Bucureşti, britanicul a declarat că a fost audiat de către organele judiciare din Bulgaria, a dat declaraţii şi a prezentat probe cu privire la o organizaţie de infracţionalitate şi criminalitate bulgară, pe care i-a supărat şi au vrut să îi facă rău. Britanicul a mai arătat că „a fost agresat foarte rău de un câine în hotelul său şi a avut răni profunde”.
În urma procesului, Curtea de Apel a decis arestarea preventivă a britanicului, în vederea predării autorităţilor din Bulgaria.