Bilanţul pagubelor după meciul România-Ungaria: 6.500 de scaune rupte şi trepte deteriorate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
6.500 de scaune au fost rupte după meciul România-Ungaria FOTO Arhivă
6.500 de scaune au fost rupte după meciul România-Ungaria FOTO Arhivă

După meciul România-Ungaria, care a avut loc sâmbătă pe cel mai mare stadion din ţară, Arena Naţională a avut de suferit din cauza fanilor din Ungaria. Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că în jur de 6.500 de scaune au fost rupte, în timp ce o parte a treptelor din beton au fost grav afectate.

„Eu le-am zis (n.r. – fanilor Ungariei) de la început să îmi lase scaunele în pace. Au fost stricate vreo 6.500. Şi unele trepte au fost sparte“, a declarat, miercuri, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. Totodată, edilul a ţinut să precizeze că toate aceste pagube vor fi suportate de Federaţia Română de Fotbal. 

Arena Naţională a fost modernizată

Recent,  Arena Naţională a fost modernizată, iar gazonul a arătat impecabil la meciul cu Ungaria.

„Ne aflăm în pragul sezonului competiţional de toamnă-primăvară, când vom avea meciuri ale echipei naţionale, ale echipelor de club în competiţii internaţionale şi pentru Liga I. Practic, în trei luni vor fi în jur de 20 de meciuri. Mai mult decât atât, după cum bine ştiţi, Arena Naţională va găzdui meciuri din turneul final al Campionatului European 2020, drept pentru care trebuie să menţinem un standard performant la fiecare eveniment sportiv şi să aducem îmbunătăţiri în raport cu noile regulamente ale UEFA şi FIFA. Conform standardelor actualizate UEFA şi FIFA, ne menţinem poziţia de stadion Elite (cea mai înaltă categorie de clasificare). Concret, luând în calcul şi experienţa anilor trecuţi, pentru că am intrat deja în sezonul rece, trebuie să acţionăm cu prioritate pentru menţinerea gazonului la parametri optimi“, declara edilul-şef înainte de partida România-Ungaria.

Sistem de aerare

Din noile dotări fac parte sisteme performante pentru întreţinerea gazonului. Printre acestea se numără sisteme pentru aerare, irigare, fertilizare şi drenare activă, după cum precizează reprezentanţii municipalităţii. De asemenea, Arena Naţională are de aproape o săptămână un sistem de insoliere artificial pentru stimularea fotosintezei (lămpi UV care sporesc creşterea gazonului), precum şi o nouă zonă dedicată pepinierei de gazon.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite