Aveți probleme din cauza caniculei? Vezi unde poți primi apă și ajutor
0În mai multe zone din Capitală au fost montate corturi anticaniculă unde funcționează și puncte de prim-ajutor. În alte zone precum sectoarele 3 și 6, oamenii se pot adăposti în biserici și magazien unde pot primi gratuit apă potabilă.
Administraţia Spitalelor a anunțat montarea a şase corturi anticaniculă şi două puncte de prim-ajutor (Pasaj Universitate şi complexul comercial Grozveşti), unde bucureştenii pot beneficia de servicii medicale între orele 12.00 şi 18.00 şi de apă şi aer condiţionat.
Cele şase corturi anticaniculă sunt montate la Universitate - Facultatea de Arhitectură, la Cişmigiu - în faţa Prefecturii, la Piaţa Romană - în dreptul staţiei de metrou, la intrarea Charles de Gaulle din parcul Herăstrău, la Piaţa 11 iunie, precum şi la Gara de Nord.
De asemenea, vor fi disponibile patru ambulanţe pregătite să intervină la solicitarea persoanelor afectate de caniculă.
Și Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti pune la dispoziţie 12 puncte fixe de prim-ajutor: în Parcul Herăstrău - trei corturi, Parcul Tineretului - două corturi, Parcul Cişmigiu - un cort, Parcul Izvor - un cort, Parcul Carol - un cort, Parcul Floreasca - un cort, Parcul Unirii - un cort, Parcul Circului - un cort, Parcul Bordei - un cort. Corturile sunt dotate cu pat, apă potabilă, trusă medicală şi stativ pentru perfuzii.
Telefoane de urgență în sectoarele 1 și 2
Primăria Sectorului 1 a pus la dispoziţia cetăţenilor telefonul de permanenţă al poliţiei locale - 021.9540 - iar la nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1 s-au organizat puncte de acordare a primului ajutor care vor funcţiona în intervalul orar 11 - 16,30 în cadrul cabinetelor medicale din Complexul Social de Servicii ''Sf. Ecaterina'', Centrul de Îngrijire şi Asistenţă ''Sf. Elena'', Complexul Social de Servicii Străuleşti, Complexul Social de Servicii Odăi, Centrul de Primire Pinocchio, Complexul Social de Servicii ''Sf. Maria'', Clubul Seniorilor, Complexul Social de Servicii Jiului, Centrul Multifuncţional ''Phoenix''.
Primăria Sectorului 2 a pus la dispoziţia locuitorilor tel verde - 0800.800.772 şi a înfiinţat 12 locaţii în care se va acorda asistenţă medicală de prim ajutor şi va fi distribuită apă rece către populaţie: Primăria Sectorului 2 - Relaţii Publice, Serviciul Asistenţă Socială Maşina de Pâine, Serviciul Asistenţă Socială Baicului, Serviciul Asistenţă Socială Glinka, C.I.C. Pantelimon, C.I.C. Iancului, Clubul Înţelepţilor, Parcul Plumbuita, Centrul pentru Activităţi Recreative şi Inovare Ocupaţională, sediile DGASCP sector 2 din str. Olari nr 39 şi str. Racoviţă nr.22 şi Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap.
În sectorul 3 se distribuie apă între orele 10.00 și 18.00
Primăria Sectorului 3 a stabilit un plan de măsuri pentru protejarea populaţiei faţă de efectele temperaturilor ridicate. În 16 puncte din sectorul 3 se va distribui apă potabilă, între orele 10.00- 18.00. Punctele de distribuire a apei potabile în pieţe sunt:
1. Piaţa agroalimentară TITAN I - bd. Nicolae Grigorescu nr. 51A
2. Piaţa agroalimentară TITAN II – al. Barajul Dunării nr. 3
3. Piaţa agroalimentară TRAIAN - Calea Călăraşilor nr. 120-122
4. Piaţa agroalimentară BOBOCICA - str. Nicolae Pascu nr. 2
5. Piaţa RÂMNICU SĂRAT I – str. Liviu Rebreanu nr. 2
6. Piaţa RÂMNICU SĂRAT II - str. Liviu Rebreanu nr. 1
7. Piaţa OZANA – al. Feteşti
8. Piaţa Matei Ambrozie – bd. Camil Ressu nr. 41
9. Piaţa 1 Decembrie 1918 – str. Col. Iosif Albu nr. 1
10. Piaţa Albina – Aleea Ciungan Florin nr. 17
11. Piaţa Trapezului - str. Trapezului nr. 1
12. Piaţa 23 August – str. Nicolae Roşu.
Cele patru Centre de Informare pentru Cetăţeni sunt situate în zonele:
1. str. Baba Novac – str. Ion Ţuculescu (Rucăr)
2. bd.Theodor Pallady - bd. 1 Decembrie 1918 (Trapezului)
3. str. Istriei - bd. Râmnicu Vâlcea
4. str. Liviu Rebreanu - bd. Nicolae Grigorescu (Metrou Titan).
În sectorul 4, străzile sunt stropite cu apă
În sectorul 4, stropirea străzilor se efectuează de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, iar în perioadele caniculare o dată dimineaţa şi de trei ori pe noapte. În sectorul 4 există 15 fântâni arteziene, dintre care 14 funcţionale. Pentru cei 50 de asistaţi adulţi la domiciliu se va asigura îngrijire medico-socială şi vor fi asigurate servicii de procurare a cumpărăturilor zilnice (pâine, apă, medicamente, etc).
În sectorul 5, Primăria a pus la dispoziţia locuitorilor două numere de telefon - 021.314.75.25 şi 0800.800.424 unde cetăţenii pot solicita informaţii şi sprijin în caz de nevoie. De asemenea, vor fi organizate 10 module cu program de luni până duminică, între orele 09,00-17,00, pentru asistenţă în perioada de caniculă.
Fiecare punct va dispune de spaţiu de adăpostire şi relaxare dotat cu scaune, masă, aparat de apă, pahare de unică folosinţă, aer condiţionat. Amplasarea acestora a fost făcută pe Calea Rahovei - Teiuş (lângă staţia RATB), Parcul Izvor - la intrarea principală în Parcul Izvor, lângă staţia de Metrou, intersecţia Toporaşi - Şos.Giurgiului, intersecţia Trafic Greu- Şoseaua Alexandriei, Pieptănari - intrarea în parc, Unirea sector 5 - lângă staţia de metrou Unirea, intersecţia Calea 13 Septembrie - Str. Drumul Sării, Humuleşti - Sălaj, Piaţa Ferentari şi Parcul Sebastian.
Adăpost în biserici în sectorul 6
Măsurile anticaniculă, instituite de Primăria Sectorului 6, prevăd amplasarea unor puncte pentru acordarea primului ajutor, precum şi a unor puncte de distribuire a apei potabile pentru perioada caniculară, în următoarele zone:
Ca puncte pentru acordarea primului ajutor sunt:
· Centrul de plasament „Sfântul Andrei”, Aleea Istru nr. 4
· Centrul „Arlechino” (lângă policlinica Cotroceni), Splaiul Independenţei nr. 200
· Căminul „Sfântul Nectarie”, Bdul. Uverturii nr. 81
· Hipermarket „Plaza Romania”
· Hipermarket „Cora”
· Hipermarket „Carrefour”
· Primăria Sectorului 6
· Drumul Taberei nr. 40.
Puncte de distribuire a apei potabile sunt:
· Parohia „Adormirea Maicii Domnului”
· Parohia „Buna Vestire”, Giuleşti
· Parohia Giuleşti Sârbi
· Parohia Militari III, strada Valea Lungă nr. 3
· Parohia Sfântul Ilie Grant
· Parohia Cărămidarii de Sus
· Parohia Cotroceni
· Parohia Belvedere
· Parohia Sfântul Andrei
· Parohia Parcul Ghencea II
· Parohia Militari I
· Biserica Creştină Baptistă
· Centrul Pastoral Sfântul Francisc de Assisi
· Parohia Catolică Adormirea Maicii Domnului
· Centrul 1 Serviciul Public pentru Finanţe Publice Locale, Drumul Taberei nr. 18
· Centrul 2 Serviciul Public pentru Finanţe Publice Locale, Str. Virtuţii nr. 1-3
· Centrul 3 Serviciul Public pentru Finanţe Publice Locale, Calea Giuleşti nr. 125
· Piaţa Drumul Taberei II
· Piaţa Chilia Veche
· Piaţa Gorjului
· Piaţa Veteranilor
· Piaţa Crângaşi.























































