Mașină făcută praf în București după coliziunea cu un tramvai. Șoferul a murit. Vatmanul a ieşit pozitiv la Drugtest
0Accident cumplit joi dimineaţă, pe Şoseaua Progresului din Bucureşti, unde o maşină a intrat în coliziune cu un tramvai şi a fost făcută praf. Mai multe linii STB sunt blocate.

Joi dimineaţa, în jurul orei 8, un membru al grupului de Facebook „Info Trafic București și Ilfov” a postat imagini de la locul accidentului produs pe Şoseaua Progresului din capitală, între un autoturism şi un tramvai, în apropierea staţiei STB Inox.
Potrivit autorităților, accidentul s-a produs în jurul orei 7.20, când şoferul autoturismului ar fi virat la stânga, peste linia de tramvai, şi a intrat în coliziune cu tramvaiul, care avea acelaşi sens de deplasare. Impactul a fost atât de puternic, încât şoferul a rămas încarcerat şi a decedat la scurt timp după ce a fost scos dintre fiarele contorsionate.
Conducătorul tramvaiului a ieşit negativ la consumul de alcool, dar există indicii cu privire la posibila prezență în organism a substanțelor psihoactive.
„În această dimineață, în jurul orei 07:20, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulație pe șos. Progresului din sectorul 5.
Din informațiile preliminare, conducătorul unui autovehicul care se deplasa pe șos. Progresului dinspre Calea 13 Septembrie către Calea Rahovei, ar fi efectuat virajul la stânga peste calea de rulare a tramvaiului moment în care a intrat în coliziune cu un tramvai ce se deplasa în aceeași direcție.
În urma accidentului de circulație conducătorul autovehicului a rămas încarcerat, iar după extragere prezenta leziuni incompatibile cu viața.
Se efectuează cercetarea fața locului pentru determinarea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs accidentul de circulație.
Conducătorul tramvaiul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind 0.
În urma testării preliminare cu aparatul DrugTest, au rezultat indicii cu privire la posibila prezență în organism a substanțelor psihoactive.
Facem precizarea că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la sediul INNL pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise.
Circulația tramvaielor pe șos. Progresului este restricționată pe ambele sensuri de deplasare", a transmis poliţia.
Societatea de Transport București (STB) a transmis pe pagina X că mai multe linii sunt blocate:
„Liniile 1, 10, 11, 25 si 47 – blocate pe Sos. Progresului, in zona statiei Inox, pe ambele sensuri. Cauza: eveniment de circulatie. S-au aplicat masuri de deviere”, anunţă STB.
A fost înființată linia navetă 625.