2,6 la sută, rata şomajului în Bucureşti | adevarul.ro

2,6 la sută, rata şomajului în Bucureşti

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Rata şomajului în municipiul Bucureşti a atins 2,6 la sută din populaţia activă civilă de circa 900.000 de persoane, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, directorul executiv al

Rata şomajului în municipiul Bucureşti a atins 2,6 la sută din populaţia activă civilă de circa 900.000 de persoane, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, directorul executiv al Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM), Dumitru Pelican. Din datele AMOFM, la nivelul Capitalei sunt înregistrate 23.185 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, din care peste 12.000 sunt femei. Cei mai mulţi şomeri sunt muncitori - 15.294 persoane, reprezentând 66 la sută din total. Din numărul total, un procent de 8 la sută este reprezentat de şomerii cu studii superioare - 1.867 de persoane. AMOFM a raportat circa 6.000 de şomeri cu studii medii, respectiv 26 la sută din total. Pe sectoare, cei mai mulţi şomeri se înregistrează în sectorul 2 al Capitalei - 4.646 şomeri. Urmează sectorul 3 cu 4.491 şomeri şi sectorul 4, cu 4.475 de şomeri. Cei mai puţini şomeri se înregistrează în sectorul 1 al Capitalei, cu 1.582 persoane la 1 septembrie. Din numărul total al şomerilor 7.783 sunt indemnizaţi, din care peste 4.000 sunt femei, şi peste 15.000 sunt neindemnizaţi, 8.264 fiind femei

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite