Tragedia unei tinere din Braşov: La 30 de ani s-a dus să picteze în Grădina Domnului
0Anişoara Cârlan s-a agăţat cu disperare de viaţă. Îi plăcea să picteze flori şi portrete de fete tinere.Tablourile sunt pictate în ultimul an de viaţă şi fac parte dintr-o serie specială numită „Feminin”. Toate au o mină tristă.
Le spunea tuturor: „O să plec când vine soarele…“
Voinţa cu care a luptat pentru viaţă i-a fost învinsă de sistem: s-a înscris pe lista pacienţilor care urmau tratament prin radioterapie, dar aparatul s-a stricat.
„Să aştepte ei, că eu nu mai am timp. Degrabă o să vină soarele şi plec”, i-a şoptit sorei. A fost înmormântată într-o zi în care Dumnezeu i-a luminat cărarea către ceruri: săptămâna de dinainte şi de după au fost mohorâte, doar în acea zi soarele a strălucit toată ziua la Braşov.
De la Ruseştii Noi în oraşul de sub Tâmpa
Anişoara a venit la Braşov din Republica Moldova, chemată de sora ei, Maria Jabke. În familia Mariei, tragediile au venit una după alta: mai întâi le-a murit o soră mai mare, tot de tânără, din cauza cancerului, la 31 de ani. Apoi, s-a stins, înainte de Paşti, Anişoara, iar la nici zece zile, s-a prăpădit şi mama lor, înmomântată acasă, în Ruseştii Noi, raionul Ialoveni.
Maria a rămas la Braşov. Este căsătorită cu un cetăţean german şi are trei copii. „Acum am de gând să fac o expoziţie, la vară, la Braşov. în memoria surorii mele şi aşa să o scot din anonimat. Dar mai am de strâns tablourile ei de prin ţară şi din străinătate. Să văd cum este posibil ca să îndeplinesc cât mai repede visul ei. Sunt şi vreo zece lucrări finisate. Câteva sunt la mine, altele la o prietenă de-a Anişoarei din Bucureşti, iar vreo cinci sunt acasă la Ruseştii Noi. Am mai găsit nişte schiţe efectuate în creion pe care le voi finisa eu şi toate vor fi expuse”, şi-a dezvăluit intenţiile pentru newsbv.ro Maria Jabke.
Filmul unei tragedii: învinsese o dată moartea
Anişoara trăia fiecare clipă din viaţă la maximum, mai ales după ce Dumnezeu i-a hărăzit să scape de un cancer limfatic. După Revelionul din 2013, începuse să aibă dureri în regiunea pieptului. Diagnosticul medicilor a fost cumplit: cancer limfatic în stadiul IV.
S-a luptat cu înverşunare pentru vaţă. A urmat mai multe tratamente la Bucureşti, iar medicii au anunţat-o că a învins boala. Renăscuse: avea un iubit cu care croia vise împreună. Pictura îi umpla viaţa şi era fericită că îşi vinde tablourile în Germania, Olanda şi Belgia. Chiar începuse şi o mică afacere cu bijuterii handmade. În acest moment a convins-o Maria pe Anişoara să se mute la Braşov.
Îmbolnăvirea mamei a fost un şoc prea puternic
Anişoara nu avea să aibă parte prea mult timp de fericire. Mama i s-a îmbolnăvit grav şi s-a dus acasă, în satul Ruseştii Noi, să o vadă. „Mama suferise un ictus cerebral şi a vrut să-i fie alături. Când se afla acasă, mama a făcut şi o criză epileptică, iar Ana s-a speriat atât de mult, încât a ajuns în stare de şoc. Cred că atunci a progresat boala”, povesteşte Maria cu lacrimile curgând.
Revenită în România, tânăra artistă se plângea de dureri insuportabile de cap. Medicii i-a depistat de această dată o tumoare la creier. După operaţie medicii au fost sceptici. Tânăra îşi încheia socotelile cu lumea asta.
A plecat mireasă în lumea celor drepţi
În ultimele luni de viaţă, Anişoara s-a întors la Braşov, să fie alături de soră. S-a înscris la spitalul pentru cure de radioterapie, dar nu a mai beneficiat de tratament: se stricase aparatul. Rămasă acasă, timp de cinci zile a fost în stare de precomă. Ulterior, a fost transferată la un azil de bătrâni, pentru a nu-i speria pe copii. După cinci zile a plecat să deseneze în ceruri. A fost înmormântată la Braşov, în lipsa părinţilor, pe care au vrut să-i menajeze.
„Şi-a ascuns actele înainte să moară, să nu o putem transporta în Republica Moldova. Am îmbrăcat-o în rochie de mireasă, pentru că visa să se mărite. Nu cred în semne, dar soarele a strălucit în ziua înmormântării, aşa cum spunea ea, deşi până atunci, dar şi după asta, au fost doar zile posomorâte”, îşi aduce aminte Maria. La zece zile de la înmormântarea Anişoarei, s-a stins din viaţă şi mama, Zinovia, fostă profesoară.