Priveliştile din Braşov care îţi taie respiraţia. Puteţi admira oraşul de la 1.000 de metri altitudine sau puteţi vedea cele mai sălbatice peisaje montane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aşa se vede Braşovul de pe Muntele Tâmpa. FOTOSimona Suciu.
Aşa se vede Braşovul de pe Muntele Tâmpa. FOTOSimona Suciu.

Braşovul nu duce lipsă pe peisaje spectaculoase şi mai ales de locuri special amenajate de unde turiştii îl pot admira în toată splendoarea lui.

Puteţi spune că aţi văzut cu adevărat Braşovul doar după ce aţi ajuns la zona Belvedere, amenajată special la aproape 1000 de metri altitudine pe muntele Tâmpa. Puteţi ajunge aici pe jos, pe un traseu marcat ce durează cam o oră la pas lejer, sau mult mai uşor, cu telecabina şi maximum zece minute de mers pe jos. De aici, de sus, Braşovul se vede în toată splendoarea lui. Turiştii pot vedea Piaţa Sfatului, toate bastioanele, practic tot centrul vechi. Puteţi admira oraşul în timp ce respiraţi aer curat de munte. Priveliştea vă va uimi cu siguranţă.

Una dintre cele mai cunoscute zone de unde se poate admira oraşul, dar şi munţii care îl înconjoară, este zona de Belvedere de pe drumul care duce spre Poiana Braşov. Toate autocarele cu turişti opresc aici, iar zona este semnalizată. Nu este zi în care în zonă să nu veţi câte un grup de oameni care admiră peisajul. Nu contează anotimpul şi nici ora. Priveliştea este extraordinară atât vara, când totul este verde, dar şi iarna, când Braşovul este acoperit de zăpadă. Dacă vă aflaţi la Braşov, este recomandat să vă opriţi aici şi după ce se întunecă pentru a vedea oraşul scăldat în lumină.

brasov postavaru

Postăvaru, locul unde eşti deasupra lumii

Dacă ajungeţi în vârful masivului Postăvaru veţi simţi cu adevărat ce înseamnă să priveşti de la înălţime. Aici, la 1600 de metri altitudine, veţi putea vedea cabana cu acelaşi nume, cea mai veche din România. În plus veţi avea parte de o panoramă extraordinară. Se poate ajunge cu telegondola care costă 20 de lei de persoană sau pe jos, un puteţi vedea unele dintre cele mai înalte puncte ale Munţilor Carpaţi, precum şi întreaga Ţară a Bârsei. Tot de aici puteţi avea parte şi de un fenomen atmosferic deosebit, numit „marea alpină": norii coboară, înconjurând piscul muntelui, iar cei ce privesc au impresia că sunt deasupra lumii.

Prăpastiile Zărneştiului, pentru amatorii de natură sălbatică

Frumuseţea şi sălbăticia locului au făcut ca Prăpăstiile Zărneştiului să ajungă şi platou de filmare. Aici s-au înfruntat Mărgelatul şi trupele arnăuţilor în Drumul Oaselor şi tot aici s-au filmat şi scene din Cold Mountain. Zona a fost platou de filmare şi pentru un videoclip al trupei Rammstein. Prăpăstiile Zărneştiul fac parte din Rezervaţia Piatra Craiului, una dintre cele mai frumoase din România. Zona este ca un defileu străjuit de stânci înalte şi străbătut de un drum şerpuit. În unele zone, stâncile de pe cele două laturi ale drumului par că se ating, fapt care face plimbarea să fie una spectaculoasă. În zonă nu veţi auzi decât ciripitul păsărelor.

Panoramă de vis spre Masivul Piatra Mare

Vârful Piatra Mare are o înălţime de 1.628 de metri, iar drumul până la el merită, chiar dacă nu este unul uşor. Durează cam trei ore şi jumătate de la DN1 din zona Dâmbu Morii. Odată ajunşi însă în vârf, priveliştea este superbă. Se vede toată Ţara Bârsei într-o parte şi Munţii Bucegi în cealaltă parte. Unul dintre traseele din Piatra Mare care nu trebuie ratat este cel care trece prin Prăpastia Urşilor şi ajunge la Vârful Piatra Mare. Este un traseul dificil, dar care este accesibil şi iarna. Aici turiştii pot admira abruptul prăpastiei, unde se spune că pe vremuri se adunau zeci de urşi.

Citiţi şi:

FOTO VIDEO 10 motive să vizitezi Braşovul în weekend. Oraşul oferă de la privelişti care îţi taie respiraţia la poveşti medievale şi un adevărat regal culinar

Cele mai frumoase cabane din România: locurile unde te simţi deasupra lumii

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite