Primăria Sinaia vrea să cumpere Hotelul Furnica, scos la vânzare de Familia Regală a României
0Edilul Vlad Oprea a anunțat că Primăria Sinaia intenționează să cumpere Hotelul Furnica, aflat în proprietatea Familiei Regale, și că vor fi inițiate negocieri în acest sens, scrie presa locală. Propunerea va fi supusă dezbaterii și votului Consiliului Local în ședința din luna decembrie.

Municipalitatea vrea să își exercite dreptul de preemțiune și să deschidă negocieri cu Casa Regală pentru achiziționarea clădirii. Dacă aleșii locali vor aproba demersul, va urma o perioadă de discuții complexe și de stabilire a planurilor pentru viitorul acestei proprietăți cu valoare istorică. Decizia va influența identitatea Sinaiei și modul în care va fi gestionat patrimoniul orașului pentru generațiile următoare, notează Sinaia Group.
Familia Regală a notificat autoritățile, la finalul lunii octombrie 2025, cu privire la intenția de a vinde imobilul, care are o valoare arhitecturală și simbolică importantă. Prețul solicitat este de 3,7 milioane de euro. Procedura legală privind dreptul de preemțiune a fost declanșată automat, iar ministrul Culturii a anunțat deja că nu îl va exercita, responsabilitatea revenind Consiliului Județean Prahova și Primăriei Sinaia.
În perioada următoare, autoritățile locale trebuie să decidă dacă renunță la acest drept sau dacă vor face demersurile necesare pentru ca hotelul să rămână în patrimoniul public.
Clădirea a fost construită inițial ca „grajdurile noi” ale Domeniului Regal Peleș și inaugurată în 1912. A fost folosită ca locuință pentru personalul angajat al Familiei Regale, având 40 de camere pentru servitori și spații pentru 24 de cai. Ulterior, „Furnica” a fost transformată în hotel.























































