PORTRET Dragoş Leluţiu – Pasiune fără limite pentru sporturile cu motor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dragoş Leluţiu va debuta în 2010 în CN de Raliuri
Dragoş Leluţiu va debuta în 2010 în CN de Raliuri

La doar 21 de ani, pilotul braşovean Dragoş Leluţiu are un palmares de invidiat, cu un titlu obţinut în 2009, în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă.

După experienţa acumulată până în prezent, Dragoş a decis să facă pasul către Campionatul Naţional de Raliuri, urmând să se lupte, din 2010, cu nume grele ale peisajului automobilistic din ţara noastră, precum Gârtofan, Miettinen sau Szabo.

Sporturile cu motor au o tradiţie bine înrădăcinată în familia Leluţiu, iar Dragoş a continuat munca începută de bunicul şi de tatăl său. Astfel, pilotul braşovean a intrat în contact cu motorsportul la vârsta de doar trei ani.

Bunicul a fost cel care mi-a insuflat această pasiune pentru maşini. Prima dată am condus în braţele lui, dar eram foarte mic, întrucât nu ajungeam cu picioarele la pedale, abia reuşeam să ţin volanul în mână.

Ulterior, la vârsta de cinci ani am condus singur prima maşină, fiind vorba despre un kart. Microbul mi-a fost transmis rapid şi de aceea am decis să particip la competiţii de specialitate", a declarat interlocutorul.

CN de Raliuri, o provocare

Dragoş Leluţiu nu se află la prima experienţă în Campionatul Naţional de Raliuri. Braşoveanul a debutat în această competiţie în 2008, în calitate de copilot al lui Szekely Ladislau, la bordul unei maşini Dacia Logan. Însă, Dragoş porneşte la un nou drum în 2010, urmând să fie pilotul propriului bolid, o Honda Civic de 180 cai putere.

Interlocutorul şi-a fixat un obiectiv îndrăzneţ pentru primul lui sezon pe cont propriu în Campionatul Naţional de Raliuri, urcarea pe podiumul Grupei N2. Tânărul este conştient că nu se va putea lupta de la egal la egal cu piloţii consacraţi autohtoni, dar îşi propune să acumuleze cât mai multă experienţă.

Este clar că Jarkko Miettinen şi Gergo Szabo pornesc cu prima şansă în 2010. Ştiu că nu mă pot ridica, pentru moment, la nivelul lor, dar vreau să mă lupt pentru un loc pe podium în următorii 3-4 ani.

Dacă voi avea susţinerea materială necesară, voi continua în CN de Raliuri, iar dacă nu o să dispun de un buget consistent, atunci o să continui în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă", a menţionat Dragoş Leluţiu.

Recompense pe măsură

La numai 21 de ani, Dragoş a devenit un nume respectat în sporturile cu motor din România, clasându-se pe primul loc al Campionatului Naţional de Viteză în Coastă de anul acesta. Pilotul a fost ferit până în prezent de accidente majore, iar partea financiară nu i-a dat bătăi de cap. „Este foarte important să ai un buget stabil, întrucât altfel nu poţi să atingi marea performanţă.

Sper ca cei care m-au susţinut până acum să fie alături de mine şi în Campionatul Naţional de Raliuri, întrucât acolo sunt costuri mult mai ridicate şi nu poţi să rezişti fără sprijin la un asemenea nivel. În Campionatul de Viteză în Coastă probleme nu sunt atât de complexe, iar etapele se desfăşoară într-o singură zi, în timp ce în Campionatul Naţional de Raliuri este mult mai complicat", a punctat Dragoş Leluţiu.

Întrebări şi răspunsuri

Ai vreun pilot favorit pe care îl idolatrizezi?

Aş putea spune că-mi place foarte mult Colin McRae. Urmăresc cât mai multe filmuleţe din timpul curselor lui şi cred că este cel mai valoros pilot din întreaga istorie a sporturilor cu motor.

Ce viitor au sporturile cu motor din România?

Din păcate, nu avem o cultură şi o educaţie pentru acest fenomen, care nu este suficient mediatizat. În ziua de azi, raliul este doar un hobby pentru unii participanţi şi nu este privit ca un sport profesionist.

Ce-i place

Ador să aduc zâmbete pe faţa oamenilor şi să-i distrez pe cei care vin la cursele mele. Fac totul din plăcere, iar mulţumirea spectatorilor este principala mea satisfacţie", a menţionat Dragoş.

Ce nu-i place

 „Nu-mi place că nu există o educaţie în rândul publicului amator de motorsport. Am întâlnit mulţi spectatori care lovesc maşinile noastre cu pietre sau ne pregătesc diferite capcane pe traseu, iar acest lucru nu este în regulă", crede pilotul.

PROFIL

Născut. 26 aprilie 1988, Braşov.

Studii. Facultatea de Autovehicule Rutiere, din cadrul Universităţii Transilvania.

Familie. Necăsătorit.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite