Peisaje superbe la înălţime din Braşov. Drumeţiile care merită făcute în munţii celebrului oraş pentru o privelişte de vis
0
Braşovul are peisaje superbe care merită cu siguranţă să fie văzute. Pentru cei care nu sunt pasionaţi de trasee montane dificile, există trei locuri în care puteţi ajunge foarte uşor printr-o drumeţi de o singură zi.
Masivul Postăvaru este situat la 1799 de metri altitudine şi oferă o panoramă superbă a staţiunii Poiana Braşov, a oraşului Braşov, precum şi a Munţilor Bucegi şi Ciucaş. O drumeţie spre Masivul Postăvaru începe în Poiana Braşov. De aici aveţi mai multe variante pentru a ajunge în vârful muntelui. Puteţi lua telecabina dus-întors, puteţi merge pe jos sau puteţi alege un traseu combinat (urcare cu telecabina, coborâre pe jos).
Traseul este accesibil şi copiilor, dar este nevoie să aveţi încălţăminte care nu alunecă deoarece drumul este pietros. Drumeţia începe la telecabina din Poiana Braşov. Un drum costă 20 de lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copii (35 de lei dus-întors pentru adulţi şi17 de lei pentru copii). Telecabina circula până la ora 16.00, deci ar fi bine să porniţi de dimineaţă la drum. Aventura cu telecabina durează câteva minute timp în care veţi putea admira de la înălţime Poiana Braşov.
Odată ajunşi în Postăvaru, vârful muntelui este aproape, cam la 15 minute de mers pe jos. Oricunde întoarceţi privirea veţi observa peisaje superbe. Într-o parte veţi admira Braşovul şi Poiana Braşov, iar în cealaltă Munţii Ciucaş, Munţii Bucegi, dar şi Valea Prahovei. Priveliştea vă va tăia respiraţia, iar dacă afară este soare totul este mult mai spectaculos.
Muntele Tâmpa, străjerul Braşovului
Turiştii care nu vor să obosească, dar vor să privească Braşovul de sus pot lua telecabina care porneşte de la poalele muntelui. Drumul durează doar trei minute. Telecabina merge zilnic între orele 10.00 şi 17.00, din aprilie până în octombrie sau chiar mai mult dacă vremea o permite. Un drum dus-întors cu telecabina costă 16 lei, iar o călătorie dus sau întors – 10 lei. Copiii peste 5 ani plătesc 6 lei.
Dacă doriţi să mergeţi pe jos pe Tâmpa, Drumul Serpentinelor, traseu marcat cu triunghi roşu, este cel mai uşor şi are 800 de metri. Durează maxim o oră. Un alt traseu este Drumul Cavalerilor, marcat cu dungă albastră, care pleacă de la Bastionul Ţesătorilor şi duce pe vârful muntelui pe Şaua Tâmpei. Al treilea traseu pleacă de la Curmătura dintre Dealul Melcilor şi Tâmpa, apoi trece prin Şaua Tâmpei şi în final vârful muntelui. Are doi kilometri lungime şi este marcat cu triunghi albastru.
Cel mai greu traseu, cel marcat cu triunghi galben, este pe treptele lui Gabony. Este însă şi cel mai spectaculos. Turiştii urcă în abrupt 167 de trepte din piatră prin pădure. Este nevoie de încălţăminte de munte sau măcar de adidaşi care să nu alunece. Drumul nu este unul uşor şi durează o oră. Din loc în loc printre copaci sunt luminişuri de unde se poate admira Braşovul în toată splendoarea lui. Există şi mese şi bănci pentru ca turiştii să se mai odihnească.
Toţi cei care ajung pe Tâmpa merg la Belvedere. Drumul este unul uşor. Practic, de la telecabină se ajunge pe jos în cel mult zece minute pe un drum pietruit. Aici este amenajată o panoramă superb chiar sub literele uriaşe cu numele Braşovului care sunt vizibile din tot oraşul. De aici vedeţi municipiul Braşov în toată splendoarea lui.
Prăpatiile Zărneştiului, un loc superb
Prăpastiile Zărneştiului nu trebuie ratate de niciun turist. Nu trebuie să aveţi condiţie fizică. Tot ce trebuie să faceţi este să ajungeţi la Zărneşti să parcaţi maşina şi să porniţi în drumeţie. Nu veţi obosi deoarece drumul este drept, dar spectaculos. Zona este ca un defileu străjuit de stânci înalte şi străbătut de un drum şerpuit. În unele zone, stâncile de pe cele două laturi ale drumului par că se ating, fapt care face plimbarea să fie una spectaculoasă. Vă puteţi plimba 2-3 ore în aer curat.
Frumuseţea şi sălbăticia locului au făcut ca Părpăstiile Zărneştiului să ajungă şi platou de filmare. Aici s-a înfruntat Mărgelatul şi trupele arnăuţilor în Drumul Oaselor şi tot aici s-au filmat şi scene din Cold Mountain. Zona a fost platou de filmare şi pentru un videoclip al trupei Rammstein.
Cascada Urlătoarea, locul unde mergi pe apă
Cascada Urlătoarea este în Vama Buzăului, o localitate pitorească de la poalele Munţilor Ciucaş situată la 50 de kilometri de Braşov. Principala atracţie a localităţii este Cascada Urlătoarea, care, deşi nu este la fel de cunoscută ca surata ei cu acelaşi nume din Munţii Bucegi, aflată în apropierea staţiunii Buşteni, este mult mai spectaculoasă. Puteţi ajunge la cascadă din Vama Buzăului atât cu maşina, cât şi pe jos. Drumul din Vama Buzăului până la cascadă are 3 kilometri şi este superb. Drumul la pas nu este unul abrupt şi nu durează mai mult de 20 de minute. Puteţi admira pe traseu dealurile din Vama Buzăului şi culmile Munţilor Ciucaş. Drumul trece şi prin pădure, iar dacă aveţi noroc de o zi cu soare, atunci spectacolul este şi mai impresionant. Razele soarelui răzbat printre ramurile copacilor şi veţi avea o senzaţie de linişte deplină. Nu veţi auzi decât păsările şi susurul apei.
Odată ajunşi la Cascada Urlătoarea, pregătiţi-vă să vedeţi ceva cu adevărat unic. Izvoarele de apă ies direct din munte, se sparg pe stânci şi ajung în pârâul Urlătoarea. Cascada este formată din mai multe izvoare liniare care se întind pe zeci pe metri. Pe alocuri, rocile au culoarea roşiatică. Puteţi merge fără teamă până în vârful cascadei. La Urlătoarea din Vama Buzăului este singurul loc din ţară unde puteţi spune cu adevărat că aţi mers pe apă. Ar fi bine însă să aveţi încălţăminte impermeabilă.














