Naşii spăgari ştiau dinainte de controalele de pe trenuri. Doi inspectori au fost reţinuţi azi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Controlori de tren FOTO: Arhivă
Controlori de tren FOTO: Arhivă

Noi amănunte ies la iveală în cazul anchetei „naşilor" de pe trenurilor de călători. Reţeaua era atât de bine organizată încât se ştia dinainte de toate controalele care urmau să aibă loc.

Procurorii braşoveni au făcut publice noi detalii în cazul reţelei „naşilor". Suspecţii aveau oameni în conducerea CFR Călători care îi anunţat de fiecare dată câdn urma să aibă loc un supercontrol. Informaţia ajungea rapid la inspectorii, aceştia anunţau şefii de tren, iar aceştia îi alertau pe controlori. Din acest motive în timpul controalelor nu se descoperea nicio neregulă. Apoi afacerea îşi urma cursul normal.

Astăzi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov alte 45 de persoane sunt audiate, 26 dintre suspecţi fiind din Braşov. Doi inspectori au fost reţinuţi.

Şi mâine vor mai fi audieri, alte 42 de persoane urmând să fie aduse la Braşov. Până în acest moment, niciun suspect nu a fost arestat.

"Din materialul probator administrat până în acest moment rezultă că persoanele audiate în cursul zilei de joi şi de cele care urmează a fi audiate sunt suspectate a face parte dintr-un grup infracţional organizat care au comis şi planificat în modalitate continuată infracţiuni de luare de mită, dare de mită, instigare la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, folosirea în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii", se arăta într-un comunicat al Parchetului Tribunalului Braşov

Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite