Medic către tatăl unui copil cu temperatură de 40 de grade: „Dar ce, mă? Tu ai termometru?”

0
Publicat:

Un bărbat ajuns la Spitalul de Copii Brașov cu fiul său cu temperatura corporală de 40 de grade Celsius spune că a fost tratat fără urmă de respect de doctoriță. Tatăl micuțului spune că aceasta i-a pus viața în pericol copilului.

Tatăl unui copil spune că un medic i-a pus în pericol viața micuțului FOTO Ioan Buciumar
Tatăl unui copil spune că un medic i-a pus în pericol viața micuțului FOTO Ioan Buciumar

Un brașovean acuză modul în care a fost tratat de un medic de la Spitalul de Copii. Bărbatul spune că a mers cu micuțul la spital, deoarece acesta avea temperatură mare, de 40 de grade Celsius. Ajuns la spital, bărbatul a așteptat trei ore până când i-a venit rândul, după care a ajuns, în sfârșit, la medic.

Am ajuns la Spitalul de Copii, am fost preluat acolo, la recepție, nu le funcționau termometrele. Aveau trei termometre care dădeau 37, în condițiile în care copilul meu frigea. Pe foaia pe care au competat-o scria febră 37. M-a primit doamna medic în cabinet, l-a luat pe băiat, i-a făcut un control , l-a ascultat la spate, la plămâni, i-a luat un pic de sânge din deget, mi l-a dat înapoi și mi-a spus să aștept afară. Am mai așteptat încă jumătate de oră afară, după care a ieșit cu o rețetă și mi-a spus că nu are nimic copilul, că e doar viral și să plec acasă”, a povestit Dragoș Culică, tatăl copilului.

Bărbatul era nemulțumit că nu i-a putut spune medicului nici măcar motivul pentru care a venit, nici ce simptome are copilul, deoarece aceasta i-a retezat orice încercare de comunicare. Pentru că micuțul frigea, tatăl spune că a avertizat-o pe doctoriță asupra acestui aspect.

„Dar ce, mă? Tu ai termometru?”

I-am spus: „Doamnă, dar copilul meu frige. Cred că are febră 40”. Răspunsul ei a fost: „Dar ce, mă? Tu ai termometru?”. S-a enervat pentru că i-am spus că frige copilul meu, a luat copilul înapoi, și-a dat ochii peste cap, i-a luat temperatura – lucru pe care ar fi trebuit să-l facă de la bun început că doar din cauza asta am mers la spital. A văzut că are febră 40, i-a administrat un novocalmin, m-a întrebat dacă a mai luat vreodată, i-am spus că nu mai luase niciodată medicamentul acesta, mi-a spus că nu e nicio problemă și pot să merg acasă”, a mai spus tatăl micuțului.

Bărbatul a plecat spre casă, dar, când a parcat, a văzut că micuțul nu reacționa și avea gura încleștată. Tatăl spune că șansa sa a fost că locuiește lângă Spitalul Județean și medicii de acolo l-au salvat pe micuț, fără ca el să apuce să le spună prea multe. Reprezentanții Spitalului de Copii au prezentat faptele așa cum le-au perceput ei.

Copilului i s-a măsurat temperatura. În prima fază nu avea, după care fetele au constatat, totuși, că este cu temperatură și i-au pus un supozitor, cu novocalmin. După ce i se pune copilului supozitorul, părinții trebuie să aștepte o jumătate de oră să se termometrizeze din nou. Între timp, fetele mi-au spus că părinții au luat copilul și au dispărut și, în clipa aia, probabil au ajuns acasă, copilul nu era bine, a făcut, se pare, o convulsie febrilă. Efectul medicamentului durează, durează câteva minute, o jumătate de oră, uneori chiar mai mult, timp în care probabil că a făcut o convulsie, părinții s-au speriat și au intrat cu el la Județean”, a explicat dr Marcel Albean, purtător de cuvânt Spitalul de Copii Brașov.

Copilul este tratat bine și va fi externat

Tatăl spune că nu are vreo problemă cu Spitalul de Copii, unde acum micuțul este tratat corespunzător și restul personalului s-a comportat foarte bine. Singura persoană care, în opinia tatălui, nu și-a făcut cum trebuie datoria și a fost și arogantă este doctorița care s-a ocupat de copil.

Cert este că micuțul se află în spital împreună cu mama sa, iar medicii spun că are o angină care a evoluat bine și urmează să fie externat.  

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite