Jefuit în timp ce făcea sex. Ce sumă i-a dispărut din casă unui bărbat din Făgăraş

0
0
Un bărbat a fost jefuit de complicele femeii cu care făcea sex FOTO Adevărul
Un bărbat a fost jefuit de complicele femeii cu care făcea sex FOTO Adevărul

Un bărbat din Făgăraş s-a înţeles cu o femeie să facă sex. Aceasta a venit la bărbat acasă însoţită de un alt bărbat, care l-a prădat pe primul în timpul partidei amoroase.

Un bărbat din Făgăraş a plătit mult mai scump decât s-ar fi aşteptat o partidă de sex cu o tânără din acelaşi oraş. Cei doi s-au înţeles asupra întâlnirii în apartamentul bărbatului, numai că femeia nu a venit singură. 

„Din cercetările efectuate în cauză a reieşit faptul că, la data de 5 august 2022, unui bărbat, din municipiul Făgăraş, judeţul Braşov, în urma unei înţelegeri în prealabil cu o persoană de sex feminin, privind întreţinerea unor raporturi sexuale, i-ar fi fost sustrase, din imobil, suma de 10.000 euro şi un telefon mobil”, a informat agentul principal Nadia Olaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov. 

În continuare, poliţiştii au stabilit faptul că tânăra s-ar fi deplasat la domiciliul bărbatului împreună cu un complice. Au consumat băuturi alcoolice împreună. Ulterior, femeia a întreţinut raporturi sexuale cu victima, în timp ce bărbatul a căutat bunuri de valoare prin casă şi a luat banii şi telefonul mobil.

După părăsirea imobilului de către cele două persoane, persoana vătămată a constatat faptul că nu mai are banii şi telefonul. Poliţiştii au reuşit să-i identifice pe cei doi complici, un bărbat de 42 de ani din oraşul Victoria şi o femeie de 32 de ani din Făgăraş.

„Astfel, la data de 09 august 2022, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Făgăraş - Biroul de Investigaţii Criminale, împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Victoria şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Braşov, au efectuat 4 percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Făgăraş şi Oraşului Victoria, din judeţul Braşov, ocazie cu care au fost identificate mai multe bunuri, printre acestea şi bunuri asupra cărora există suspiciunea rezonabilă că ar fi fost achiziţionate cu suma de bani ce ar fi fost sustrasă, precum şi mai multe înscrisuri”, a mai arătat Nadia Olaru. 

Poliţiştii au ridicat bunurile şi înscrisurile identificate pentru continuarea cercetărilor. Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi prezentaţi instanţei, care a decis cercetarea lor în stare de arest preventiv pentru următoarele 30 de zile. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Strada din Braşov de pe care a fost scoasă piatra, dar nu se lucrează deoarece constructorul nu a cumpărat pavelele pe care să le pună în loc

Crimă din gelozie la Braşov: un bărbat a intrat în casă peste rivalul care dormea şi l-a înjunghiat de opt ori

Mai multe - Braşov

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite