Haşiş, oprit de la vânzare de oamenii legii
0
Poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) au confiscat circa 70 de grame de haşiş.
Drogurile urmau să ajungă pe piaţă prin intermediul a trei traficanţi. Indivizii au fost reţinuţi în urma a două flagrante, realizate luna trecută. În urma primei acţiuni oamenii legii au prins un tânăr de 18 ani, care încerca să vândă 4 grame de haşiş pentru suma de 300 lei.Braşoveanul este cercetat în libertate şi a refuzat să colaboreze cu poliţiştii.
În flagrant a fost prins şi un bărbat de 30 de ani, care oferea spre vânzare 7,8 grame de haşiş pentru 500 lei. Ancheta a stabilit că bărbatul se aproviziona de la dealer braşovean, la domiciliul căruia s-au găsit 65 de grame de haşiş.
„Percheziţia a fost realizată simultan cu flagrantul. Cei doi suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar ulterior arestaţi preventiv pentru 29 de zile sub acuzaţia de trafic de droguri de risc. Ei riscă până la 15 ani închisoare", a precizat comisarul şef Gabriel Florescu, şeful BCCO Braşov.
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos
