Filme de artă pentru candidatura Braşovului la titlul de Capitală Europeană a Culturii – 2021

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Filmele din Europa Cinemas, difuzate pentru susţinerea candidaturii Braşovului
Filmele din Europa Cinemas, difuzate pentru susţinerea candidaturii Braşovului

În 8 decembrie 2015, Braşovul îşi va susţine candidatura în faţa comisiei care va decide care sunt oraşele calificate pentru finala de anul viitor. În lista evenimentelor culturale prin care Braşovul va demonstra că merită să fie ales pe lista scurtă se va regăsi şi difuzarea de film european şi de artă cu ajutorul Cityplex Braşov.

În cadrul parteneriatului pe care Cityplex Braşov îl are cu reţeaua Europa Cinemas, săptămânal, este difuzat cel puţin un film european. Europa Cinemas realizează un schimb cultural de filme intre tarile membre ale Uniunii Europene si totodată susţinută de către aceasta din urma, prin subprogramul pentru media – Creative Europe, şi Centrul naţional francez de film. La aceasta se adaugă şi difuzarea de filmele realizate de producători independenţi.

,,Având în vedere că Braşovul şi-a depus candidatura pentru titlul de capitală europeană a culturii în anul 2021, am luat decizia de a sprijini şi noi acest demers prin difuzarea de filme de artă europene. Sperăm ca acest demers să îi facă pe braşoveni să redescopere frumuseţea celei de a şaptea arte, iar în 2021 să avem o capitală europeană a culturii în care braşovenii să se regăsească,” a declarat Rodin Papp, manager Cityplex.

,,Nu poate decât să ne bucure această decizie, mai ales prin prisma faptului că, în urma studiului de consum, a reieşit faptul că braşovenii sunt mari consumatori de film. Din păcate, atât cinematografele, cât şi televiziunile, se concentrează tot mai mult pe difuzarea de blockbustere, uitând că ar trebui să aibă şi un rol educativ. Dacă acest gen de filme, de artă, nu sunt difuzate, consumatorii nu au cum să descopere plăcerea ceea ce înseamnă cu adevărat această artă,” a declarat viceprimarul Adina Durbacă.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite