Cuplu din Brașov, trimis în judecată pentru proxenetism: a obținut 700.000 de euro prin metoda „loverboy”
0Un bărbat și soția acestuia au fost trimiși în judecată pentru proxenetism, fiind acuzaţi că au exploatat sexual, timp de mai mulţi ani, mai multe femei racolate prin metoda „loverboy”. Astfel, cei doi ar fi obţinut aproximativ 700.000 de euro, sumă pe care au investit-o în patru apartamente din municipiul Braşov. Cei doi au fost trimişi în judecată.

Ancheta a fost declanşată după ce poliţiştii de la Transporturi Braşov au descoperit faptele în timpul unei alte investigaţii. Ulterior, cercetările au fost extinse, fiind identificate probe clare care indică faptul că, doar în ultimul an, cuplul a câştigat 300.000 de euro exploatând sexual două tinere în bordeluri din Austria şi Germania.
„În perioada 2024 – iulie 2025, prin folosirea de către inculpat a metodei „loverboy”, constând în seducerea victimelor prin promisiunea unui trai mai bun, întemeierea unei familii, promovarea de planuri pentru viitor şi prezentarea unei perspective caracterizate printr-o viaţă de familie ideală, ceea ce le-a creat victimelor o stare de dependenţă emoţională faţă de acesta, a determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei în ţară şi în străinătate de către două persoane vătămate, una în vârstă de 22 de ani, iar cealaltă de 27 de ani”, se arată în rechizitoriul procurorilor, citat de News.ro.
Anchetatorii precizează că soţia bărbatului nu a fost doar complice, ci a contribuit activ la câştigarea încrederii victimelor, susţinând că relaţia ei cu inculpatul ar fi una formală. Bărbatul se ocupa de transportul tinerelor în Austria şi Germania, le controla strict activitatea şi banii obţinuţi, iar o parte din sumele câştigate erau trimise în ţară soţiei sale.
Procurorii mai arată că activitatea infracţională a început în 2019. În perioada 2019–2023, cei doi ar fi obţinut aproximativ 400.000 de euro exploatând alte femei prin aceeaşi metodă.
O parte din veniturile ilegale au fost investite în patru apartamente din Braşov, motiv pentru care procurorul de caz a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor celor doi inculpaţi. Totodată, a fost solicitată confiscarea specială a 300.000 de euro, precum şi confiscarea extinsă a încă 400.000 de euro.

















































