Compania Kronospan Brașov este acuzată de poluarea atmosferei cu substanțe periculoase

0
Publicat:

Autoritățile au efectuat percheziții la firme de pe platforma industrială din Sebeș, a companiei Kronospan. S-a deschis un dosar și pentru săvârșirea infracțiunilor de export de deșeuri ilegale, fals informatic, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații.

Fum de la fabricile Kronospan
Kronospan este acuzată că a emis substanțe periculoase pentru sănătate. Foto Arhiva

Potrivit unui comunicat emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, procurorii, împreună cu polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Alba, au desfășurat percheziții în cinci locații din Alba Iulia, Sebeș, Brașov și Târgu-Mureș. Perchezițiile fac parte dintr-un dosar penal ce investighează infracțiuni legate de poluare, export ilegal de deșeuri periculoase și falsuri informatice și în declarații, acțiunea desfășurându-se in rem, adică vizând faptele și nu persoane specifice.

Anchetatorii au efectuat percheziții la cinci locații, printre care sediul unei instituții publice din Alba Iulia, două firme din Sebeș active în industria lemnului și chimică, respectiv un punct de lucru din Brașov și o firmă din Târgu-Mureș, responsabilă de monitorizarea emisiilor pentru societățile din Sebeș.

Se suspectează că au fost modificate date de monitorizare a emisiilor poluante între 2022 și 2024. Reprezentanții firmelor din Sebeș și Târgu-Mureș ar fi manipulat valorile emisiilor de poluanți în aer, valori pe care le-au fost raportat ulterior instituțiilor publice, organelor de control și publicului. De asemenea, se bănuiește că una dintre firmele vizate ar fi exportat deșeuri de catalizatori conținând substanțe periculoase în Suedia. Firma ar fi clasiificat greșit și în mod fals ca fiind nepericuloase pentru a ușura transportul internațional.

Una dintre substanțele monitorizate este formaldehida, aceasta este clasată drept cancerigenă și responsabilă de anomalii genetice, pe lângă ea au mai fost și alte particule generate prin diverse procese industriale din sectorul prelucrării lemnului.

În anchetă, a fost implicată și Agenția pentru Protecția Mediului Alba, procurorii au solicitat documente de la instituție.

Protestele localnicilor

Multinaționala Kronospan a investit, în 2004, într-o fabrică din Sebeș. Iar filiala Kronospan Trading Sebeș este cel mai mare producător de plăci PAL din sud-estul Europei. Alături de cea de prelucrarea a lemnului, Kronospan mai are în zona Sebeș o instalație de producție de formaldehidă, cu o capacitate totală de 60.000 de tone pe an.

Conflictul privind poluarea nu este nou pentru companie. Până în 2019, localnicii au organizat mai multe proteste, reclamând poluarea atmosferei cu emisiile de pe platforma industrială. Reprezentanții companiei austriece au declarat de fiecare dată că emisiile lor nu reprezintă un pericol. Aceștia au susținut că „norul alb” care se forma în urma emisiilor de pe platformă era „abur tehnologic”. Conducerea Kronospan a și dat în judecată o parte din protestatari și au cerut daune de sute de mii de lei pentru afectarea imaginii companiei prin organizarea protestelor.

Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite