Cine construieşte o locuinţă este obligat doar pe hârtie să planteze un pom. Prefectura a decis însă că nu poate fi şi sancţionat, dacă nu se conformează
0Consilierii locali braşoveni au adoptat în luna aprilie a anului trecut o hotărâre ce avea drept scop ca numărul pomilor care sunt plantaţi să crească tot mai mult.
Programul „Braşovul verde” obliga de fapt orice persoană sau dezvoltator imobiliare care construieşte o nouă locuinţă să planteze un pom. Hotărârera a fost atacată însă de către Prefectura Braşov, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, care le-a făcut unele recomandări edililor în ceea ce priveşte aplicarea acestei legi locale.
Recomandarea Prefecturii: scoateţi amenzile
Practic, după cum ne-a explicat reprezentantul Primăriei, obligativitatea de a se face aceste plantări a rămas, însă la recomandarea juriştilor Prefecturii, partea de sancţiuni a fost eliminată. Practic, hotărârea a devenit doar un fel de recomandare, iar împotriva celor ce nu se conformează, nu pot fi luate măsuri.
Ce prevede hotărârea
În conformitate cu această hotărâre, orice persoana fizică sau juridică din municipiul Braşov care solicită autorizaţie de construire pentru locuinţe sau alte categorii de obiective cu caracter definitiv are obligaţia de a planta pomi fructiferi/arbori/arbuşti. Numărul de pomi diferă în funcţie de tipul construcţiei: 3 pomi fructiferi/arbori/arbuşti, în cazul locuinţelor unifamiliale (casă), un pom pentru fiecare apartament/garsonieră în cazul construcţiilor curegim de înălţime parter + 2 etaje + mansardă sau minimum 20 de pomi pentru construcţiile mai mari de P+2+M. Şi în cazul halelor este prevăzută plantarea unei perdele de arbori pe tot perimetrul halei, exceptând căile de acces.
Hotărârea adoptată în formă iniţială prevedea sancţiuni cuprinse între 1.000 de lei pentru persoanele fizice şi 3.000 de lei pentru persoanele juridice, celor care nu se conformează.
Citeşte şi:
Spaţiul verde din Braşov s-a transformat în loc de parcare pentru şoferi