Ce înseamnă, de fapt, să fii ipohondru? Drama prin care trec bolnavii închipuiţi - explicaţiile psihologilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pacientul ipodondru îşi petrece viaţa în cabinetul medicului. FOTOShutterstock.
Pacientul ipodondru îşi petrece viaţa în cabinetul medicului. FOTOShutterstock.

Persoanele ipohondre au o tulburare psihică, au impresia că suferă de boli grave şi nu cred nimic atunci când analizele sau medicii le demonstrează să de fapt nu sunt bolnave.

Cu toţii au cunoscut persoane care se cred bolnave şi de care poate am râs uneori. Trebuie însă să ştim că să fii ipohondru (bolnav închipuit) este o boală psihică ce poate avea efecte devastatoare asupra vieţii pacientului. „Pacienţii care suferă de această tulburare nu se pot controla. Sunt acei oameni care atunci când tuşesc sau îi doar gâtul se gândesc direct că au cancer la plămâni şi nu că au o răceală. Dacă au palpitaţii cred că fac infarct, dacă îi doare capul au cancer la creier, dacă îi dor picioarele cred că au cheaguri de sânge. Aceşti pacienţi interpretează fiecare senzaţie a corpului ca pe o boală extrem de gravă“, spune psihilogul Ana Maria Ruşizan.

Cauzele bolii sunt încă necunoscute

În lume s-au făcut zeci de studii, dar cauzele exacte ale acestei boli nu se cunosc încă. „Sun păreri care spun că pacienţii care ajung să fie ipohondrii au un prag de toleranţă al durerii mai mic decât restul oamenilor şi de aceea exagerează simptomele. Boala se mai poate declanşa şi dacă în familie sau printre apropiaţi au existat cazuri de boli grave şi atunci apare o teamă foarte mare moarte. Boala mai poate apărea şi la persoanele singure sau deprimate care încearcă astfel să atragă atenţia“, mai spune psihologul.

Cum se comportă în ipohondru

Un ipohondru este în stare să meargă la zeci de medici până când unul va descoperi vreo afecţiune, chiar şi una minoră. „ Ipohondrii fac zeci de analize şi merg din cabinet în cabinet în speranţa că cineva le va confirma că sunt bolnavi. Când li se spune că sunt sănătoşi dau vina pe teste, spun că sunt greşite sau spun că medicul este incompetent. Ipohondrii sunt autodidacţi şi caută pe internet informaţii despre boli pe care li se pare că le au. Nu cred nimic atunci când medicii le spun că sunt sănătoşi şi sunt convinşi că ei au dreptate. Sunt în stare să facă teste dureroase, invazive şi care sunt inutile. De asemenea sunt dispuşi să-şi cheltuiască toţi banii pe analize în speranţa că vor descoperi să sunt bolnavi“, mai spune specialistul.

Boala care distruge viaţa

Aceasta boală psihică poate distruge viaţa unui om. „Un pacient ipohondru se izolează de toţi cei care încearcă să îl convingă că este sănătos. Devine irascibil şi nu mai interacţionează cu nimeni. De asemenea un ipohondru este în stare să ia medicamente după ureche şi până la urmă îşi poate distruge sănătatea. De asemenea viaţa unui ipodondru devine un calvar, omul nu se mai bucură de nimic deoarece are impresia că este mereu bolnav şi va muri în curând“, mai spune psihologul.

Pacienţii au nevoie de consiliere psihologică. „Aceşti pacienţi au nevoie de consiliere, dar este foarte greu să îi facă să accepte că boala lor este de natură psihică şi nu fizică. De aceea nu mulţi dintre ajung la psiholog sau psihiatru. Dacă acceptă că au o problemă atunci terapia dă rezultate. Este însă de durată şi este posibil ca pacientul să nu scape total de fobiile sale. Terapia însă poate îmbunătăţi semnificativ viaţa unui astfel de pacient“, mai spune specialistul. 

Citeşte şi:

Cele mai mari greşeli în privinţa sănătăţii: luăm pastile cu pumnul şi ne diagnosticăm pe internet. „Suntem un popor fascinat de medicamente“

Doctorii români care tratează bolile înainte să apară. Cum înţelegi semnele ascunse ale corpului tău şi cum poţi să previi afecţiuni grave care te pândesc

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite