Canionul Tamina va avea o consolă cu pardoseală din sticlă. Spectacolul naturii va putea fi admirat de la înălţime
0
Una din cele mai spectaculoase cascade din zona Braşovului va putea fi admirată, printr-o pardoseală din sticlă, de pe o consolă aflată la ieşirea din Canionul Tamina.
Împotmolit în zecile de acte cerute de birocraţia românească, proiectul reamenajării Cascadei Tamina a fost reluat de Primăria Săcele. Proiectul a demarat încă în 2014, dar până acum nu s-a făcut nimic, din cauza birocraţiei. Acum, edilii au reuşit să depăşească obstacolele birocratice şi cascada va arăta, în curând, cu totul altfel.
„Noi am încercat să reluăm acest proiect derulat de către Regia Locală a Pădurii Săcele şi care era împotmolit în fel şi fel de avize, acorduri, proceduri birocratice. S-a reluat şi, printr-o adresă, undeva la jumătatea lunii februarie, Agenţia pentru Protecţia Mediului a solicitat nişte clarificări vizavi de acest proiect. Discutăm de coridoarele ecologice vizavi de carnivore mari – urşi – şi specii de chiroptere – discutăm de lilieci”, a precizat Virgil Popa, primarul din Săcele.
În anul 2014, Costurile pentru reamenajarea Cascadei Tamina au fost estimate la peste 1,1 milioane de lei. Până acum au fost cheltuiţi mai bine de 30.000 de lei doar pentru documentaţii tehnice şi mai multe tipuri de avize. Între timp, unele demersuri birocratice vor fi reluate, pentru actualizare.
„În momentul în care vom avea toate aceste avize şi vom da drumul la proiect se va face reactualizarea devizului iniţial pentru că, probabil, la ora actuală discutăm de o valoare dublă, dacă nu mai mare. La opt ani de la începerea proiectului avem alte preţuri ale materialelor şi ale manoperei”, a mai precizat edilul săcelean.
Costurile proiectului ar urma să fie suportate din fondul de investiţii al Regiei Locale a Pădurilor Săcele. Primăria doreşte să refacă potecile de acces, să înlocuiască scările şi pasarelele metalice care facilitează vizitarea cascadei şi să realizeze două poduri suspendate pe cabluri.
Pentru ca priveliştea să fie cât mai spectaculoasă, deasupra ieşirii din Canionul Tamina va fi amenajată o consolă cu pardoseală din sticlă. Cascada Tamina este şi acum apreciată de turişti, dar Primăria Săcele consideră că finalizarea acestui proiect va creşte numărul acestora.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Braşovul, dat ca exemplu la CNN pentru felul în care îi primeşte pe refugiaţii din Ucraina